Singura şansă a României de a pune capăt crizei în care a fost afundată din 2014 încoace este ca, la alegerile din luna mai, să câştige fotoliul prezidenţial Nicuşor Dan, iar în poziţia de premier să fie numit Ilie Bolojan, afirmă celebra poetă, activistă şi disidentă anticomunistă Ana Blandiana, într-un interviu acordat News.ro.
Scriitoarea, pe numele real Otilia Valeria Rusan, păstrează o energie şi un optimism molipsitoare la cei 83 de ani împliniţi chiar în 25 martie. A acordat nteviul la biroul său de la sediul Fundaţiei Academia Civică, pe care a fondat-o încă din 1994 şi a cărei preşedintă este. Fundaţia administrează Memorialul Sighet, al Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.
În decurs de o oră, străjuită de operele de artă care ornează cu bun-gust spaţiile mari ale clădirii în stil interbelic, Ana Blandiana îşi împărtăşeşte temerile privind ascensiunea dictaturilor, evaluează şansele Europei de a rezista asaltului conjugat al Rusiei şi SUA şi se arată umilită de aderenţa preoţilor români la fenomenul extremist.
Ana Blandiana face şi o confesiune: astă-toamnă, văzând proporţiile pe care le-a luat mişcarea antidemocratică în România, şi-a pus pentru prima oară în viaţă întrebarea dacă nu cumva ar putea fi pusă în situaţia să emigreze. Nici măcar pe vremea lui Ceauşescu nu s-a gândit vreodată să rămână în străinătate, povesteşte scriitoarea, pentru că simţea că toţi românii sunt ca ea, sunt alături de ea şi gândesc ca ea. Nu acelaşi lucru l-a mai simţit în ultimele luni, văzând cum intoleranţa, ura şi obscurantismul au cuprins milioane de români.
Ana Blandiana: „Înainte de 1989 nu m-am gândit niciodată să rămân în străinătate, simţeam că acasă toată lumea este ca mine. Dar în noiembrie, gândindu-mă la perspectiva care fusese foarte probabilă de a câştiga Georgescu, mi-am spus: S-ar putea întâmpla să ajung acum să fiu obligată să emigrez?“
Matei Udrea: Doamnă Ana Blandiana, mai întâi vreau să vă mulţumesc pentru amabilitatea de a-mi acorda acest interviu. Aş începe cu o întrebare abruptă şi neplăcută: ne bate iar dictatura la uşă?
Ana Blandiana: Nu, nu cred că nouă, în mod special. Dar faptul că noua ordine mondială, în mod evident, evoluează spre punerea în prim-plan a dictaturilor spune ceva înspăimântător. Iar faptul că în Europa, rând pe rând, în campaniile electorale apar astfel de probleme… Am auzit că acum şi în Cehia se pune problema de la noi, nişte aşa-zişi suveranişti au şansa să câştige. Iar toţi ăştia sunt alături de Putin, ceea ce eu chiar nu pot să înţeleg! Oameni din nişte foste ţări comuniste, care ştiu tot ce le-au făcut ruşii. Deci este clar că istoria recentă evoluează pe plan mondial în această direcţie: revin dictaturile. Şi este de neînchipuit că acest lucru poate să se întâmple! În orice caz, în urmă cu 3 ani nimeni din Europa n-ar fi crezut aşa ceva!
Matei Udrea: Dacă acum câţiva ani, cum spuneţi dumneavoastră, ar fi afirmat cineva în mod public, în România, „Eu sunt cu Putin“, ar fi stârnit indignare. Acum e un discurs care nu mai trezeşte nicio reacţie. Sunt foarte mulţi care revendică lucrul ăsta.
Ana Blandiana: N-am nicio îndoială că o mare parte din această aberaţie se datoreşte capacităţii extraordinare de manipulare pe care au avut-o întotdeauna comuniştii. Uniunea Sovietică a fost, fără îndoială, infinit mai puternică în manipulare, în felul în care a pătruns în ţările capitaliste, decât ţările capitaliste în Uniunea Sovietică. Ţările capitaliste făceau filme cu Agentul 007, dar în timpul ăsta ruşii chiar dominau. Cea mai bună dovadă despre cât de tare dominau e că în două dintre principalele ţări europene, Franţa şi Italia, cel mai puternic partid a fost ani de zile Partidul Comunist. De fiecare dată erau gata-gata să câştige alegerile şi trebuiau să se unească toţi ceilalţi ca să nu-i lase să câştige. Ei bine, aceste două partide au dispărut ca prin farmec în momentul în care a dispărut Uniunea Sovietică! Vă daţi seama că singura explicaţie este că erau plătiţi, organizaţi şi aşa mai departe de Moscova. Deci n-am nicio îndoială că şi la noi în ţară această nebunie e legată de Rusia. Pentru că, logic, n-ai cum să explici cum nişte oameni care au trăit 45 de ani în comunism, care ştiu ce înseamnă, să se comporte astfel. Şi nu există o scuză nici pentru tinerii care s-au născut după aceea. Este clar că e vorba de o influenţă ocultă a Rusiei. Dar, dincolo de asta, sunt tot felul de nemulţumiri. La noi, de exemplu, împotriva corupţiei. Peste tot, clasele politice sunt mizerabile, începând cu fruntea Uniunii Europene. Nu mai poţi să dai exemplu de un singur om politic, într-adevăr, cu statură de om de stat. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, există însă şi felul în care a progresat progresismul, iertaţi-mi jocul de cuvinte! Toată corectitudinea politică, tot acest fel aberant de a merge împotriva naturii umane. Spun împotriva naturii umane pentru că se merge şi împotriva democraţiei, după părerea mea, deoarece a sprijini tot timpul minorităţile este de fapt un fel de a contracara principiul democraţiei, care este majoritatea, nu? Noi mergem la vot ca să se afle cine are mai multe voturi! În timpul ăsta, în multe alte domenii ţinând de moralitate, în primul rând, sunt protejate minorităţile de diverse feluri. Deci, sunt convinsă că oamenii simpli…
Matei Udrea: Au reacţionat.
Ana Blandiana: Da! Şi ăsta este un argument. Nu-i nicio îndoială, şi toate analizele spun asta, că succesul Trump încă de la prima sa alegere – iar la a doua s-au adăugat şi alte motive – s-a datorat felului în care a evoluat corectitudinea politică, woke, cancel culture şi aşa mai departe, făcând ca societatea americană să devină aberantă! Adică toate poveştile cu faptul că trebuie să scrii dacă vrei să ţi se spună „el“ sau „ea“ sau eşti neutru şi tot felul de lucruri împotriva bunului simţ, ca să nu mai spun că s-a înlocuit treptat principiul valoric, deci meritocraţia, cu diverse alte…
Matei Udrea: Cote de gen...
Ana Blandiana: Da. Ceea ce în mod evident duce la… Iar Trump de la început a anunţat, după cum a anunţat şi acum, în primul lui discurs, că există doar două sexe, bărbat şi femeie. Şi asta cu siguranţă l-a făcut să câştige în mare măsură. Dar toate acestea la un loc nu justifică ceea ce se întâmplă în Europa! Şi este înspăimântător! Şi ceea ce se întâmplă peste tot! Vorba este că, nu-i nicio îndoială, democraţiile sunt în pierdere de viteză. Şi nu-i nicio îndoială că nu mai este o ruşine să nu fii democratic, să nu falsifici. Simplul fapt că pe parcurs au apărut noţiuni care acum 20 de ani ar fi părut nebunii, precum fake news, statuează că poţi să minţi! Unul din lucrurile cele mai greu de suportat pentru mine, cel puţin, este felul în care nu mai poţi fi sigur de niciun adevăr din presă, de exemplu.
„Întrebarea şi mai dură ar fi dacă mai cred în viitorul unei democraţii! Pentru că, dacă Europa pierde acum definitiv bătălia, nu văd cine altcineva ar continua democraţia! La ora asta, doar Europa se mai încăpăţânează. Dar tot răul e spre bine! Eu sunt convinsă că acest moment îngrozitor pentru Europa este spre bine, pentru că Europa intrase într-o libertate leneşă, dormita. Ei bine, e clar că acest moment e un moment de trezire!“
Matei Udrea: Mai credeţi, în momentul ăsta, în viitorul unei Europe democratice şi creştine?
Ana Blandiana: Păi, cred că întrebarea şi mai dură ar fi dacă mai cred în viitorul unei democraţii! Pentru că, dacă Europa pierde acum definitiv bătălia, nu văd cine altcineva ar continua democraţia! La ora asta, doar Europa se încăpăţânează. De altfel, Europa este autoarea drepturilor omului. Europa pierde din viteză inclusiv pentru că este credincioasă propriilor idei, nu? Sigur că Italiei sau Germaniei nu le era uşor să primească migranţi în permanenţă şi să nu ştie ce să mai facă cu ei, dar o făceau în numele drepturilor omului, în primul rând, pentru că ideea Angelei Merkel că vor avea în felul acesta braţe de muncă a căzut în cel mai scurt timp. S-a văzut că nu braţe de muncă câştigă, ci câştigă persoane pe care trebuie să le întreţină. Toţi voiau în Germania pentru că în Germania primeau prin lege ajutoare.
Matei Udrea: În condiţiile astea, având în vedere ce aţi spus şi dumneavoastră, că Europa a rămas singură între Rusia şi Statele Unite, credeţi că Uniunea Europeană va rezista?
Ana Blandiana: Eu nu sunt Mafalda. Ce pot să spun este că, în mod sigur, e foarte greu. Dar sper din toată inima că nu vor ceda. Uite, Ucraina este un bun exemplu de ce se poate face prin încăpăţânare şi prin voinţă, ca să zic aşa. Adevărul e că din prima clipă, când a început războiul, şansele lor păreau mici. Şi totuşi, în jurul lor s-a creat o bulă care ţine democraţia în strălucire, ca să mă exprim aşa, solidaritatea democratică din lume. Am citit o carte apărută în urmă cu vreo 20 de ani, cred, a unui sociolog american, cartea se numeşte „Sfârşitul Europei“. Ţin minte că am luat-o pentru titlu şi am citit-o cu mare curiozitate. Erau foarte multe argumente, autorul fiind sociolog, mergea mai mult pe cifre, pe statistici. O cifră era aceea – deci asta în urmă cu 20 de ani! – că în Europa o femeie şi un bărbat produc 1,2 copii. Deci, cifra de înmulţire este 1,2, în timp ce în Islam este 8. Şi după aceea, mai târziu, am aflat că în America Latină este chiar 10. Deci, asta e o chestie din afara politicii, ca să zic aşa. Asta ţine doar de faptul că, în general, oamenii în bunăstare devin mai egoişti şi se gândesc să le fie viaţa mai uşoară. Deci, extraordinar de mulţi factori contribuie în acest sens. Dar există în româneşte un proverb extraordinar: tot răul e spre bine. Eu sunt convinsă că acest moment îngrozitor pentru Europa este spre bine, pentru că Europa intrase într-o libertate leneşă. Adică o libertate şi o stare în care dormita.
Matei Udrea: O indolenţă.
Ana Blandiana: O indolenţă! Ei bine, e clar că acest moment e un moment de trezire! Şi poate ne trezim de-adevăratelea! Poate chiar reuşim!
Matei Udrea: Sunteţi optimistă! V-am citit ultimul volum, „Mai mult ca trecutul“, de fapt jurnalul pe care l-aţi ţinut în perioada 31 august 1988-12 decembrie 1989, şi m-am gândit la următoarea întrebare: credeţi că aţi putea să mai treceţi prin ce a fost atunci, în dictatura lui Ceauşescu?
Ana Blandiana (ezită): Să ştiţi că...
„Aceşti oameni se apropie de credinţă într-un fel absolut împotriva lui Iisus Hristos. Iisus zicea: «Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi». Iar ei percep credinţa ca un obscurantism, ca pe ceva care nu conţine niciun fel de libertate de gândire. Ăsta e cuvântul: obscurantism! Şi în ăsta intră foarte multe! Iar faptul că mulţi preoţi au încurajat acest lucru mie, ca fiică de preot, mi se pare îngrozitor de umilitor “
Matei Udrea: Nu întreb întâmplător. Unii visează acum la perioada de atunci. Avem chiar un fost candidat la Preşedinţie care ne-a promis că, dacă ajunge la putere, desfiinţează partidele, conduce direct cu poporul, din prima secundă va interzice aşa-zisa „reţea Soros“. S-au făcut liste cu duşmanii poporului. Acest om a ieşit pe primul loc la turul I al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie.
Ana Blandiana: Cred că aş începe să vă răspund de foarte departe, din perioada Ceauşescu, când toată lumea mă întreba de ce nu rămân în străinătate. Pur şi simplu nu mi-am pus niciodată problema! Pentru că...
Matei Udrea: Nu v-aţi gândit niciodată?
Ana Blandiana: Nu! Efectiv, niciodată nu m-am gândit! Nu cred că aş fi rezistat nici ca om, nici ca scriitor. Legătura cu întrebarea dumneavoastră este că, gândindu-mă la perspectiva care fusese foarte probabilă – sper că nu mai e probabilă şi acum – de a câştiga Georgescu m-am gândit: „S-ar putea întâmpla să ajung acum să fiu obligată să emigrez?“. Adică pare de neînchipuit, dar mi se pare mai probabil! Pentru că atunci simţeam că toată lumea este ca mine. Şi chiar aveam dovezi, în perioada când eram interzisă găseam flori prinse în poartă sau pe scări, deci întotdeauna aveam acest sentiment, că acasă lumea este cu mine. Cred că şi ăsta era unul din motivele pentru care nu-mi puneam problema să plec, nu văd cum aş mai fi putut continua să scriu ştiind că nu mă mai citeşte nimeni. Asta era o paranteză. În timp ce acum asta era cel mai teribil: majoritatea ar fi votat aceste idei, în caz că ar fi câştigat Georgescu! Şi atunci, de ce aş mai fi rămas? Doar pentru frumuseţea pământului, care era şi mai dureroasă în condiţiile astea?
Matei Udrea: Eu sunt sigur că v-aţi gândit la acest aparent paradox, oameni care se declară credincioşi, care toată ziua postează pe reţelele de socializare rugăciuni şi poze cu sfinţi, aderă la nişte idei extremiste care promovează inclusiv violenţa ca soluţie de rezolvare a problemelor. Aceşti oameni credincioşi aderă la idei totalitare care nu sunt deloc creştine!
Ana Blandiana: Fără îndoială că sunt obscurantisme! E vorba de obscurantism, iar faptul că mulţi preoţi au încurajat acest lucru… Am auzit că au existat şi predici în acest sens, ceea ce mie, ca fiică de preot, mi se pare îngrozitor de umilitor. Ţin minte că tata intra la închisoare pentru că venea foarte multă lume la biserică atunci când predica el şi băga anumite idei în formă religioasă care apoi „transpirau“. O făcea ca să-i ţină pe oameni în viaţă sufleteşte. Iar acum, în aceeaşi biserică, când în sfârşit am ajuns la o libertate – pentru că e clar că acum suntem liberi, asta nu poate nimeni să nege – preoţii să facă aceste lucruri?
Matei Udrea: Ei contestă şi lucrul ăsta! Spun că nu suntem liberi, că suntem sub dictatura Bruxelles-ului şi că ni se bagă pe gât inclusiv aceste politici, woke şi…
Ana Blandiana: Vreau să vă spun ceva, e clar că n-ajungem la nimic încercând să discutăm logic nişte lucruri absurde! Este clar că nu există nimic logic în ce susţin ei, iar legătura cu formele religioase ale ortodoxiei vine de la Putin, în primul rând! Din moment ce cu Putin sunt şi Putin se închină toată ziua, deşi ei ştiu că era ofiţer KGB şi ştiu că KGB-ul sau NKVD-ul au ras de pe faţa pământului Biserica Ortodoxă Rusă. Cred că rădăcina vine din faptul că aceşti oameni se apropie de credinţă într-un fel absolut împotriva lui Iisus Hristos. Iisus zicea: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi“. Iar ei percep credinţa ca un obscurantism, ca pe ceva care nu conţine niciun fel de libertate de gândire. Ăsta e cuvântul: obscurantism! Şi în ăsta intră foarte multe.
Matei Udrea: Adică ei, crezând că sunt credincioşi, de fapt sunt obscurantişti.
Ana Blandiana: Da, exact! Adică n-are nicio legătură cu credinţa în Dumnezeu toată această poveste.
„Din toată povestea cu Georgescu, pe mine cel mai tare m-a deprimat faptul că printre cei care l-au votat au fost foarte mulţi tineri“
Matei Udrea: Vă prezint un alt aparent paradox. Probabil că şi dumneavoastră aţi intrat în contact cu oameni care se plâng că o duc mai rău ca niciodată. E plină România de ei. În acelaşi timp, anul trecut, românii au cheltuit 14 miliarde de euro doar pe vacanţele petrecute în străinătate. Acum un sfert de secol, înaintea aderării la UE, salariul mediu lunar în România era sub 100 dolari, în timp ce acum trece de 1.000. Cu toate acestea, oamenii spun că se trăia mai bine pe vremea lui Ceauşescu.
Ana Blandiana: Domnule Udrea, este evident că logica nu poate să rezolve. Eu am o explicaţie psihologică. Acest gând mi-a venit cândva, mult mai aproape de Revoluţie, când tot ziceau că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu şi mi-am pus aceeaşi întrebare. O explicaţie ar fi pentru mine faptul că, în general, este mult mai uşor să suporţi răul dacă ştii sigur că alţii sunt vinovaţi. Noi am trăit în epoca Ceauşescu cu conştiinţa absolută că vinovaţi sunt numai Ceauşescu şi nevasta lui, că noi suntem victime. Ceea ce, sigur, în mare măsură era adevărat. Dar nu întru totul, că Ceauşescu n-a coborât din cer. Asta era întrebarea mea, cum a reuşit el să-şi impună puterea asupra celorlalţi membri ai conducerii partidului, care finalmente ajunseseră toţi să-l urască şi pe care îi teroriza în aceeaşi măsură? Adică cei care erau aproape de el simţeau şi mai tare…
Matei Udrea: Întâlnim un model repetitiv al dictaturilor. Hitler, după ce a ajuns la putere, s-a răfuit mai întâi cu locotenenţii lui, l-a executat pe Rohm, mâna lui dreaptă. Stalin, după ce a ajuns la putere, i-a lichidat tocmai pe camarazii lui din perioada lui Lenin, alături de care preluase puterea. Ceauşescu n-a făcut decât să repete cu succes modelul.
Ana Blandiana: Sigur, fără discuţie! Ceea ce vreau eu să spun este că atunci exista un fel de linişte de conştiinţă, faptul că nu prea aveai nimic de făcut. Deci suportai, te descurcai şi aşa mai departe. În timp ce, în mod evident, acum viaţa este mai grea în sensul că depinde de fiecare felul în care reuşeşte în viaţă, tocmai pentru că există libertatea. Mă refer mai ales la oameni trecuţi de 50 de ani, deci oameni care n-au mai putut să se… Nu există nicio scuză, după părerea mea, pentru tineri! Mi s-a întâmplat odată, vorbind despre comunism într-o universitate din Italia, să-mi spună un student italian: „Eu m-am născut după, nu mă mai interesează asta!“. Şi eu i-am răspuns: „Dar şi eu sunt născută după Iulius Cezar şi mă interesează foarte tare, în continuare, de ce l-a omorât Brutus! Ce l-a convins ca, pentru ideea de libertate, să ucidă?“. Deci, să spui că nu te interesează ce a fost înainte de naşterea ta este şi asta un obscurantism, pentru că înseamnă că nu te interesează să înţelegi ce e în timpul tău. Că n-ai cum să înţelegi ce e în timpul tău dacă nu înţelegi de unde ai venit. Iar în cazul nostru este şi mai mult. De altfel, Memorialul de la Sighet întotdeauna am spus că nu e un drum spre trecut, e un drum spre prezent. Pentru că numai înţelegând ce a fost putem să înţelegem care sunt reziduurile acestui trecut din societatea actuală. Pentru că societatea comunistă a fost o societate extrem de închisă, aproape o societate secretă, în care represiunea o ştiau numai victimele ei. Deci, noi înşine, care am făcut Memorialul, am învăţat pe parcurs despre ce trebuie să arătăm. Aflând şi studiind! Scopul memorialului este reconstruirea memoriei colective fără de care un popor nu poate să existe. N-are cum să meargă înainte neavând o idee despre ce a fost şi de unde vin.
Matei Udrea: Cum reuşim să ajungem la minţile acestor tineri care îşi petrec o mare parte din zi pe TikTok, vizionând filmuleţe de 15 secunde?
Ana Blandiana: Din toată povestea cu Georgescu, pe mine cel mai tare m-a deprimat faptul că printre cei care l-au votat au fost foarte mulţi tineri.
„Îmi dăduse odată telefon o cunoştinţă care mi-a spus: «Trebuie neapărat să protestezi! Există cineva pe Facebook care zice că e Ana Blandiana!». Cel mai tare m-a şocat când mi-au explicat că oricine poate să ia orice nume. Am spus: «Bine, dar nu e un nume oarecare, e un nume pe care l-am inventat eu!». «Nu contează!» Am zis: «Dar stai să vedem, că probabil nu-i numai unul, or fi mai multe». Atunci au găsit 60 de Ana Blandiana!“
Matei Udrea: Aveţi aveţi cont de TikTok?
Ana Blandiana: Nu.
Matei Udrea: Nu vă faceţi unul?
Ana Blandiana (izbucneşte în râs): Nu, nu, nu! N-am decât Facebook, dar nu prea ştiu să umblu pe el! Nu ştiu cum se fac prietenii, mi se pare... După o perioadă, nici nu mai ştiu de când exista Facebook-ul, îmi apăruseră mai multe volume în Spania şi traducătoarea mea de acolo mi-a spus: „Ştii că cine nu e pe Facebook nu există? Trebuie neapărat să-ţi faci cont!“. Şi eu am refuzat, pentru că avusesem o experienţă absolut extraordinară. Îmi dăduse odată telefon – asta era acum vreo 10 ani, probabil – o cunoştinţă care mi-a spus: „Trebuie neapărat să protestezi! Există cineva pe Facebook care zice că e Ana Blandiana! Eu i-am scris: «Nu eşti Ana Blandiana! Eu o cunosc şi nu eşti dumneata!». Şi persoana respectivă a răspuns: «Dar ce, crezi că există o singură Ana Blandiana pe Pământ?»“. Eu habar n-aveam ce e acela Facebook până în clipa respectivă. Eram revoltată de ideea că cineva se dă drept mine. Şi am venit la birou, unde le auzisem pe colegele mele mult mai tinere vorbind despre Facebook, şi le-am povestit asta. Cel mai tare m-a şocat când mi-au explicat că oricine poate să ia orice nume. Am spus: „Bine, dar nu e un nume oarecare, e un nume pe care l-am inventat eu!“. „Nu contează! Oricine poate să ia orice nume!“ Am zis: „Dar stai să vedem, că probabil nu-i numai unul, or fi mai multe“. Atunci au găsit 60 de Ana Blandiana! Am zis: „Ne oprim, gata!“. Între timp am mai văzut că există şi perechi, am văzut o poză, un băiat cu o fată, şi numele era… Mă rog, e o nebunie, dar vreau să zic că asta m-a făcut să cred că e o lume… Mai ales că nu înţelegeam mecanismul, nici n-am vrut să aud. Până la urmă, am cedat. Mi-a zis: „Dar mă laşi pe mine să-ţi fac o pagină, un cont?“. I-am zis: „Treaba ta, poţi să faci!“. După aceea am început să devin interesată, pentru că ea îmi spunea tot timpul: „Extraordinar, ce succes are! Câte mii, câte zeci de mii!“. Şi atunci am început să punem ca să facem reclamă şi Memorialului şi pe site-ul meu, că aveam mai mulţi şi aşa mai departe. Încet-încet am început să înţeleg mecanismul, dar nu chiar într-atât încât să stau să răspund şi eu sau… Pagina mea spune doar ce fac eu.
Matei Udrea: Ştiţi regulile din marketing şi din presă, că trebuie să te duci acolo unde este publicul, dacă vrei să îţi popularizezi activitatea sau să promovezi ceva. Avem politicienii, bineînţeles, care au un interes direct şi poate chiar material, care fac lucrul ăsta. Dar dacă vrem să contracarăm nişte informaţii false sau dacă vrem să promovăm, de exemplu, Memorialul victimelor comunismului, trebuie să ne ducem după aceşti tineri şi atunci ne trebuie inclusiv cont de TikTok administrat de alţi tineri dezgheţaţi la minte, care să meargă, să facă nişte fimuleţe care să strângă zeci de mii de like-uri.
Ana Blandiana: Pe de o parte, e adevărat, fără discuţie, şi sigur că şi noi facem tot ce putem. Dar vreau să vă spun că eu aparţin unei generaţii, generaţia ’60, care a impus în literatura română ruperea de proletcultism şi ne-am întors la perioada interbelică, pe care am continuat-o. E o generaţie care încă n-a fost depăşită, din păcate. Asta se leagă şi de ceva extraordinar de interesant. Noi ne-am impus în ceea ce eu numesc „luminişul comunismului românesc“, acei puţini ani – mai puţin de 10 – între momentul în care au fost deschise închisorile şi România n-a intrat cu trupele în Praga, pe de o parte, şi momentul în care Ceauşescu s-a dus în China şi în Coreea, după care totul s-a întunecat, pe de altă parte. A fost o perioadă de semi-libertate, aproape de libertate, cu excepţia faptului că, probabil, dacă strigai „jos Ceauşescu!“, tot păţeai ceva. Dar, în orice caz, atunci am descoperit eu, mai ales în comparaţie cu libertatea viitoare, că drumul spre libertate, adică libertatea nouă pe care o descopeream atunci, este mult mai strălucitor decât libertatea pur şi simplu, cu care te obişnuieşti şi pe care nici n-o mai iei în seamă. Atunci, în 8 ani de zile, în toate artele din România, nu numai în literatură, au apărut o pleiadă de personalităţi. Scriitori de primă mână, dar şi în muzică, în cinematograf, în teatru. Libertatea în mişcare este mult mai importantă decât libertatea statică. Şi revin la ceea ce voiam să vă spun: generaţia mea a rupt legătura cu proletcultismul. Ideea proletcultismului era că scriitorul trebuie să se coboare la cititor. Deci, scriitorul să scrie ca un analfabet ca să, mă rog… Nici nu mai avea nicio legătură cu arta! Ca să îl înţeleagă ţăranii, ca şi când ţăranii n-ar fi fost cei care au făcut Mioriţa! Ei bine, acum toate reţelele au această idee, a coborârii la… Şi presa de astăzi, exact ce aţi spus dumneavoastră înainte, tu trebuie să te duci la ei şi să vorbeşti pe limba lor şi aşa mai departe. Da, numai că asta face să decadă totul! Pentru că, de fapt, important ar fi ca presa pur şi simplu să spună adevărul şi lumea să se lase educată de acest adevăr! Ca scriitorii să scrie artistic şi să fie slujitori ai artei literare, iar cine îi citeşte, îi citeşte şi cine nu-i citeşte, nu-i citeşte! Dar cine îi citeşte îşi ridică nivelul cultural. Deci, până la urmă, vreau să vă spun că în primii ani de după Revoluţie a fost o mare dezbatere, iertaţi-mă că trec de la un alta…
Matei Udrea: E foarte bine!
Ana Blandiana: Dacă rezistenţa prin cultură a existat, a folosit sau nu, mă rog...
Matei Udrea: Îmi amintesc despre dezbaterea respectivă.
Ana Blandiana: Eu am fost de partea celor care spuneau că da, şi cea mai bună dovadă este că acele cărţi ale noastre, de atunci, se publică şi acum. Ar fi fost întunericul pur dacă n-ar fi fost scrise. Ceea ce voiam să spun este că doar nerenunţând la cultură există şansa de a merge înainte inclusiv acum, când în mod evident nu din motive politice sau comuniste, ci din motivele societăţii de consum totul decade. De exemplu, un film: pot fi comparate filmele de azi cu filmele din anii ‘60, cu marii regizori? Nu mai există aproape niciunul! Cultura este înlocuită cu distracţia, cu entertainment-ul. Şi în acest fel totul decade. Eu cred că rezistenţa prin cultură este şi acum o şansă, aşa cum a fost şi atunci, în dictatură. Nerenunţând la cultură, avem o şansă să ne salvăm! Pentru că, până la urmă, succesul lui Georgescu e o chestiune tot de cultură, adică de lipsa culturii, nu?
„Crin Antonescu nu-mi inspiră încredere. Una din cele mai mari greşeli din politica românească a fost ideea de a crea coaliţia contrariilor. Ei bine, această idee a fost lansată în politica românească de USL! Ca să nu mai vorbesc că, totuşi, Crin Antonescu fusese cu Ponta, nu? Şi Ponta vedeţi de ce e în stare!“
Matei Udrea: Ce vă aşteptaţi să se întâmple în următoarele luni? Ce aşteptări aveţi de la alegerile din luna mai?
Ana Blandiana: Pot să folosesc nume proprii?
Matei Udrea: Chiar vă rog!
Ana Blandiana: Visul meu este următorul: să câştige alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan şi să reuşească să-l numească premier pe Ilie Bolojan! Ar fi şansa de nesperat ca doi dintre extrem de puţinii – eu, cel puţin, doar pe ei îi cunosc! – oameni absolut cinstiţi din clasa politică, oameni care au dovedit că sunt cinstiţi, să ajungă să aibă puterea reală. Şi cred că este singura şansă să ieşim din groapa ultimilor 10 ani. Sau 30 de ani!
Matei Udrea: Nicuşor Dan a spus în nişte interviuri că el ar vrea să păstreze stabilitatea ţării şi nu l-ar schimba pe Ciolacu din funcţia de premier.
Ana Blandiana: Eu am spus că e un vis. Nici nu-l cunosc personal! Dar este un vis care are logică!
Matei Udrea: Crin Antonescu nu vă inspiră încredere?
Ana Blandiana: Nu!
Matei Udrea: Are un discurs lipsit de greşeli gramaticale…
Ana Blandiana: Nu numai gramatica e problema… Una din cele mai mari greşeli din politica românească a fost ideea de a crea coaliţia contrariilor. Este, după părerea mea, o greşeală împotriva democraţiei, pentru că a depolitizat electoratul! Nu aveai de ce să vrei să te duci la vot dacă cei care erau duşmani ajunseseră împreună la guvernare. Ei bine, această idee a fost lansată în politica românească de USL! Ca să nu mai vorbesc că, totuşi, Crin Antonescu fusese cu Ponta, nu? Şi Ponta vedeţi de ce e în stare! Deci, nu-i cunosc pe niciunul personal, vorbesc ca despre nişte entităţi teoretice.
Matei Udrea: Elena Lasconi ce impresie vă lasă?
Ana Blandiana: Am votat-o din toată inima, bineînţeles, ce altceva puteam să fac? Şi am pentru ea toată simpatia din lume, e o femeie care a reuşit, are un mare farmec. Dar, în acelaşi timp, mi s-a părut evident, în clipa în care Nicuşor Dan a anunţat că intră în cursă, că a fost un gest… N-aş vrea să par mai naivă decât sunt, dar un gest aproape de sacrificiu, pentru că este clar că el are mult mai multe şanse şi e clar că trebuie oferită o şansă reală acestei tabere.
„Această apăsare, de a trebui să fii întotdeauna atent la ce spui, era foarte greu de suportat“
Matei Udrea: Ultima întrebare. Aş vrea să mă întorc la cartea dumneavoastră, Jurnalul pe care l-am citit, şi v-aş ruga să povestiţi pentru cititorii noştri cum vă simţeaţi înainte de ’89, dar şi după aceea, când trebuia să staţi de vorbă cu oameni despre care ştiaţi că vă toarnă la Securitate. Am văzut că aţi fost pusă în astfel de situaţii, să trebuiască să beţi o cafea cu ei, să staţi de vorbă, să vă uitaţi în ochii lor. Cum treceaţi peste momentele astea?
Ana Blandiana: Toată lumea trăia asta, nu? Adică nu numai eu. Pur şi simplu eram în permanenţă cu garda ridicată! E adevărat că într-o mai mică măsură decât alţii, pentru că despre mine deja se ştiau nişte lucruri. De exemplu, una din marile mele descoperiri, ca să mă exprim aşa, a fost… Eu locuiesc chiar lângă Radio şi mă întâlneam tot timpul cu oameni care lucrează la radioul public. Pe unii îi cunoşteam, pe alţii nu. Şi era perioada în care ei, săracii, erau disperaţi că trebuiau să găsească oameni – şi sigur că mai ales scriitori – care să vorbească despre Ceauşescu. Mai ales luna ianuarie (Nicolae şi Elena Ceauşescu erau născuţi pe 7 şi 26 ianuarie, în luna respectivă la TV şi la Radio România vorbindu-se doar despre cei doi – n. red.) era îngrozitoare! Ei bine, marea mea descoperire a fost că, în clipa în care am avut curajul să spun „nu scriu, nu vreau!“, adică să nu mă ascund după nu ştiu ce pretext, ci să spun „nu vreau!“, am scăpat! Descopeream că uneori mă vedeau şi treceau pe cealaltă parte a străzii. Le era lor frică să mă întâlnească pe mine, nu-mi mai era mie frică de ei! Deci vreau să zic că despre mine deja se ştia. Dar asta nu însemna, bineînţeles, că nu eram atentă la ce şi cu cine vorbesc. Această apăsare, de a trebui să fii întotdeauna atent la ce spui, era foarte greu de suportat.
Matei Udrea: Iar după ’90, când căzuse Ceauşescu şi dădeaţi ochii cu aceşti oameni despre care ştiaţi că înainte de ’89 vă turnau la Securitate, cum decurgeau întâlnirile? A fost vreun om care a venit la dumneavoastră şi v-a zis: „Îmi pare rău că ţi-am făcut rău, că am făcut chestia asta!“?
Ana Blandiana: Nu, n-a fost! N-a fost nimeni. Au existat însă extrem de mulţi, după cum ştiţi şi dumneavoastră, care după ce au scris într-un fel sau au vorbit într-un fel, după aceea au făcut exact invers!
Matei Udrea: Adică s-au prezentat ca disidenţi.
Ana Blandiana: Inclusiv disidenţi! Dar, cum să spun, neruşinarea nu-i ceva care se face cu linguriţa! Adică neruşinarea a fost o realitate pentru extrem de mulţi oameni după ’89!
Matei Udrea: Aţi putea să ne spuneţi – nu neapărat mie, că nu pentru mine insist – cum decurgea o astfel de întâlnire după ’90? Vă întâlneaţi cu o persoană care v-a turnat la Securitate, ştiaţi asta. Scrieţi în Jurnal că aveaţi bănuieli.
Ana Blandiana: Păi, nu ştiam! Nu ştiam! Nici acum nu ştiu. Simţeam, povestesc şi în jurnal că simţeam despre anumiţi oameni, de exemplu, care erau apropiaţi de noi, că la un moment dat încercau să se îndepărteze şi să ne evite. Şi concluzia noastră era că fuseseră racolaţi şi voiau să facă cât mai puţin rău. Pentru că părerea mea despre cei care au colaborat cu Securitatea este că cel puţin jumătate din ei sunt victime, adică sunt oameni care o făceau... Cum să spun, de frică o făceau aproape toţi. Dar o făceau pentru că erau şantajaţi cu câte ceva care… Deci, cei care deodată nu mai erau atât de prietenoşi erau o dovadă că sunt mai buni, nu mai răi decât cei care erau prietenoşi! Totul e foarte complicat…
Matei Udrea: Aveţi un suflet frumos dacă găsiţi această explicaţie şi pentru astfel de lucruri! Vă mulţumesc pentru timpul acordat!
Ana Blandiana: Şi eu vă mulţumesc!
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
