Actriţa Leah Remini vorbeşte într-un interviu CI publicat în expclusivitate de News.ro despre Biserica Scientologică şi despre cum ea îşi privează adepţii de propriile vieţi, despre serialul documentar în care face mai multe dezvăluiri cu privire la acest cult şi spune că nu va mai face greşeala de a predica unei alte persoane propria credinţă.
Leah Remini afirmă că a fost îndoctrinată de când era copil. La vârsta de 9 ani, ea a început să frecventeze Biserica Scientologică, iar după 34 de ani, a renunţat, dându-şi seama de abuzurile la care sunt supuşi membrii cultului religios.
În 2016, ea a început producţia serialului documentar de televiziune ”Leah Remini: Scientology and the Aftermath/ Din culisele scientologiei, cu Leah Remini”, aflat acum la sezonul al doilea. Serialul poate fi urmărit la postul Crime+Investigation (CI).
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În vârstă de 47 de ani, Remini spune că aparţine unui cult, dar că nu va face ”aceeaşi greşeală predicând cuiva credinţa mea”, şi că o sa dezbată acest subiect până când Biserica Scientologică o să devină responsabilă pentru ceea ce le face oamenilor.
Născută pe 15 iunie 1970, în New York, Leah Remini a devenit cunoscută după ce a jucat în mai multe seriale de televiziune, între care ”Saved by the bell/ Salvaţi de clopoţei” (1991-1992) şi a apărut în producţii ca ”Cheers” şi ”Friends/ Prietenii tăi”. Este protagonista producţiei de televiziune ”King of Queens/ Trăsniţii din Queens” (1998-2007), în care a jucat alături de Kevin James, şi una dintre invitatele permanente ale emisiunii ”The Talk”, alături de Sharon Osbourne.
Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei de presă News.ro de Leah Remini:
Aţi crescut în Biserica Scientologică de la o vârstă foarte mică.
Leah Remini: Pentru că am fost îndoctrinată de când eram copil, bănuiesc că m-am simţit în siguranţă în acest grup. Am simţit că aparţin unui mediu special. Mi s-a spus cum să gândesc, în ce să cred. Nu trebuia să fiu nimic pentru nimeni, ci doar loială unui singur scop şi acela era Biserica Scientologică. Deşi aceasta este cu adevărat un cult al mentalităţii, am găsit un refugiu în Scientologie.
Vă amintiţi exact momentul care v-a determinat să puneţi la îndoială Biserica Scientologică?
Leah Remini: Mă împotriveam politicii bisericii şi vorbeam chiar eu cu apostaţii despre abuzurile pe care le-au întâlnit ca angajatori ai celei mai înalte ramuri a Executivului. Am început să citesc şi să fac propriile cercetări pe internet, ceea ce era interzis, şi să întreb organizaţia despre ceea ce am văzut şi am auzit. Organizaţia mi-a răspuns interogându-mă şi încercând să îmi dezbine familia. Doar pentru că am făcut cercetări.
Cum răspundeţi contraargumentelor bisericii că aţi fost dată afară şi că exploataţi trecutul asociat cu aceasta?
Leah Remini: Răspunsul lor este să nu răspundă adevărului, ci, mai degrabă, să atace.
Ce vă doare, ce vă şochează cel mai mult din reacţia Bisericii Scientologiei legat de acest serial?
Leah Remini: Sufăr pentru familiile pe care le-au distrus şi pe care continuă să le distrugă. Mă doare că încă mai există persoane care sunt escrocate şi private de vieţile lor. Sunt şocată că ei încearcă să strige că acesta este bigotism religios. Ceea ce am făcut şi continuăm să facem este să expunem faptele privind abuzurile care sunt dictate de scriptura lor.
Ce aspecte pozitive aţi identificat, odată cu acest proiect?
Leah Remini: Am stat în Scientologie, cum fac majoritatea, pentru că am crezut că facem lucruri minunate pentru omenire. Am crezut că ajutam. Adevăratul meu drum era să ajung în această poziţie. Mă consolez cu sprijinul pe care continuăm să îl primim şi nenumăratele scrisori care ne vin în care oamenii ne mulţumesc pentru ceea ce facem.
Sunteţi afiliată vreunui cult acum şi veţi vrea vreodată să fiţi susţinătorul unei religii cu aceeaşi pasiune ca cea arătată pentru Scientologie?
Leah Remini: Sunt afiliată unui cult, dar nu cred că voi face aceeaşi greşeală predicând cuiva credinţa mea. Ţine de fiecare în parte să-şi găsească propria cale. Şi să ştie ce e mai bine pentru el.
Ce doriţi să înveţe privitorii din acest serial?
Leah Remini: Scientologia nu este doar o altă religie. Este un cult care răneşte oamenii. Pare să fie inofensivă la început, atrage adepţi cu puţine cursuri de auto-ajutorare şi sloganuri de tipul “gândeşte pentru tine”, dar, cu cât mergi mai departe, poate fi foarte devastatoare.
Ce urmează pentru Leah Remini? Veţi continua această cruciadă? Aveţi alte proiecte în derulare?
Leah Remini: Niciodată nu am părăsit Hollywood-ul sau Hollywood-ul nu m-a părăsit pe mine. Lucrez în continuare în acest domeniu ca actriţă, dar adevărata mea pasiune este să ajut. Şi asta simt că fac prin acest serial. Nu o să vorbesc mereu despre acest subiect. Sunt şi alte culte şi probleme pe care să le explorez. O să dezbat acest subiect până când Biserica Scientologică o să devină responsabilă pentru ceea ce le face oamenilor, oamenilor buni. Dar activismul social este în sângele meu şi sunt cu adevărat fericită când simt că am ajutat.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.