Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara a înfiinţat, săptămâna trecută, trei noi posturi de jandarmi montani, în zona cetăţilor dacice Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO.
Zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei a fost de peste 30 de ani vandalizată şi siturile arheologice jefuite sistematic, a precizat, într-un comunicat de presă, deputatul Viorel Salan.
„Legea nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri pentru protejarea acestora” a fost în sfârşit pusă în aplicare.
„Mitul despre aurul nedescoperit încă al dacilor a aprins fantezia şi lăcomia multora, devenind un adevărat blestem pentru această zonă a Munţilor Orăştiei. Cetăţile de apărare erau: Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Vârful lui Hulpe. Iar pentru a cuceri Sarmizegetusa, Traian a trebuit să străpungă acest sistem de fortificaţii”, a adăugat Salan.
În ultimii 30 de ani, au existat permanent multe zvonuri despre descoperirea unor artefacte extraordinare, care, în lipsa unei legi a patrimoniului, ar fi ieşit din ţară printr-o reţea criminală. Povestea braţărilor dacice furate şi recuperate de autorităţi ne oferă o certitudine într-o istorie tulbure, plină de lacune şi întrebări fără răspuns, a mai spus deputatul.
El aminteşte că o iniţiativă legislativă a PSD a devenit Legea nr. 23/2020 privind regimul juridic al Cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO şi unele măsuri pentru protejarea acestora". Prin acest act normativ, Ministerul Afacerilor Interne este obligat să asigure măsurile de ordine şi siguranţă publică, prin intermediul Jandarmeriei Române, în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
De asemenea, prin această lege, administrarea cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei trece de la Ministerul Culturii la Consiliul Judeţean Hunedoara.
„Şi, pe baza bunelor practici din cazul cetăţii Sarmizegetusa Regia, sunt convins că şi în cazul cetăţilor Blidaru, Piatra Roşie şi Băniţa se va reuşi obţinerea de fonduri suficiente care să susţină nu numai partea de cercetare ştiinţifică, dar şi partea de promovare a acestor obiective în circuitele turistice interne şi internaţionale”, a subliniat Viorel Salan.
De-a lungul timpului, din această zonă istorică au fost furate 24 de brăţări dacice, din care procurorii au recuperat mai mult de jumătate. Procurorii urmăresc prin Interpol cele 11 brăţări lipsă, precum şi piese Koson, care au fost furate din situl din Munţii Orăştie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.