Hollywood-ul şi media condamnă vehement videoclipul în care Donald Trump trânteşte la pământ şi loveşte un bărbat al cărui cap este acoperit cu sigla CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Postarea de duminică a preşedintelui Statelor Unite ale Americii a generat hashtagul #25thAmendmentNow, devenit subiect principal pe Twitter.

Cei mai mulţi dintre cei care au invocat articolul din Constituţia SUA (care face referire la înlăturarea preşedintelui din funcţie şi înlocuirea lui cu vicepreşedintele) cer ca Trump să fie pus sub acuzare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Directorul executiv al Reporters Committee for Freedom of the Press, Bruce Brown, a catalogat videoclipul drept ”o ameninţare cu violenţă fizică asupra jurnaliştilor” şi a spus că mesajul lui Trump a fost sub demnitatea funcţiei. ”Când preşedintele atacă presa, atacă oamenii”, a adăugat el.

Consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui a apărut la emisiunea ”This Week” de la ABC şi a declarat: ”Nu cred că cineva îl va percepe (videoclipul, n.r.) ca pe o ameninţare. Sper că nu”.

Colaboratoarea CNN Ana Navarro a spus, în aceeaşi emisiune: ”Mesajul este o incitare la violenţă. O să facă în aşa fel încât cineva din media va fi omorât”.

Dramaturgul şi scenaristul Beau Willimon a scris pe Twitter: ”În timp ce preşedintele publică videoclipuri, milioane de adevăraţi patrioţi luptă pentru a salva sistemul de sănătate şi democraţia”.

Comentatorul politic şi sportiv Keith Olbermann a cerut revocarea lui Trump din funcţia de preşedinte. La fel au făcut şi actorul Ricky Gervais, comicul Billy Eichner, RuPaul, George Takei, Seth Rogen şi cântăreaţa Lauren Jauregui. Ei au numărat printre cei care au condamnat postarea lui Trump.

”Aceasta nu este preşedinţie modernă, este comportament al unui om al cavernelor preistoric”, a spus actorul George Takei.

Scriitoarea JK Rowling a publicat, pe aceeaşi platformă de socializare, un citat din George Washington: ”Să perseverezi în datoria ta şi să taci reprezintă cel mai bun răspuns la calomnie”.

CNN a reacţionat la scurt timp după ce Trump a publicat videoclipul: ”Este o zi tristă când violenţa împotriva reporterilor este încurajată de preşedintele Statelor Unite”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.