România şi Republica Moldova vor dezvolta colaborarea culturală prin noi proiecte, potrivit protocolului de cooperare dintre Ministerul Culturii din ţara noastră şi cel din statul vecin, adoptat de Guvern, vineri în şedinţă, printr-un Memorandum. Documentul cuprinde dispoziţii ce prevăd cooperarea în domeniul culturii prin schimbul de artişti şi ansambluri artistice, invitarea de formaţii şi ansambluri artistice în cadrul unor festivaluri şi organizarea de expoziţii de artă plastică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Protocolul va contribui la îmbunătăţirea cadrului juridic în realizarea unor acţiuni concrete pentru dezvoltarea relaţiilor culturale şi la realizarea unor condiţii prielnice pentru cooperarea în domeniul culturii, prin promovarea reciprocă a valorilor naţionale şi prin facilitarea unei mai bune cunoaşteri culturale între cele două ţări”, potrivit Guvernului.

Sursa citată arată că o altă prevedere importantă a protocolului este cea referitoare la facilitarea schimbului şi diseminarea reciprocă de publicaţii în limba română.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

De asemenea, protocolul cuprinde dispoziţii ce prevăd cooperarea în domeniul culturii şi artei prin schimbul de artişti şi ansambluri artistice, schimbul de informaţii în domeniul bibliotecilor, invitarea de formaţii şi ansambluri artistice în cadrul unor festivaluri, organizarea de expoziţii de artă plastică, cooperarea directă între muzee, galerii, în domeniul cercetării, protejării şi conservării patrimoniului cultural, organizarea unor gale cu film de lung şi scurt metraj, cooperarea în domeniul patrimoniului cultural imaterial şi schimbul de specialişti în domeniul muzeelor etnografice.

Totodată, documentul sprijină cooperarea în cadrul programului Uniunii Europene „Europa Creativă”, desfăşurat între departamentele aferente din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale din România şi Ministerul Culturii din Republica Moldova.

”Cele două state vor încuraja organizarea atelierelor de lucru comune cu scopul informării şi familiarizării organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor publice sau companiilor private, precum şi a altor actori culturali, cu procedurile de identificare a partenerilor europeni şi accesare a fondurilor europene, şi vor facilita schimbul reciproc de informaţii cu privire la reţelele de parteneri culturali din Uniunea Europeană”, se mai precizează în comunicatul de presă al Executivului. 

Prin bugetul Programului Operaţional Comun România – Republica Moldova 2014-2020, ambele ţări pot desfăşura proiecte comune finanţate prin acest program.

Programul de cooperare va intra în vigoare la data semnării, urmând a fi valabil pentru o perioadă de maximum 5 ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.