"Refuzăm să acceptăm cenzura editorială!", scriu reprezentanţi ai Grupului pentru Libertatea de Extresie în SRR (GPLER) într-o scrisoare transmisă News.ro. Ei condamnă "cenzura editorială aplicată de conducerea aservită PSD a SRR pe mandatul lui Georgică Severin".
Potrivit textului scrisorii, "cei mai mulţi redactori-şefi ocupă posturile fără concurs, prin delegaţie, pe perioada nedeterminată, primind salarii peste limita bunului simţ (peste 8.000-9.000 de lei/ lună). Astfel a decis sindicatul său aservit, care nu mai are reprezentativitate şi care numără câteva sute de membri, cu care Georgică Severin a iniţiat negocieri, pe ascuns, fără să anunţe angajaţii".
Semnatarii reclamă audienţa scăzută a Radioului public din cauza cenzurii impuse de conducerea editorială.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Georgică Severin a obţinut, astfel, fidelizarea conducerii editoriale, cum ar fi redactorul-sef de la RRA, Nicu Popescu şi managerul de la RRA, Dan Preda, acuzaţi în trecut de cenzură. Radio România Actualităţi a ajuns pe locul 11 in audienţe, din cauza cenzurii aplicate de aceşti doi şefi, de promovarea pe post a unor voci, prin înlăturarea altora, printr-o agendă editorială, în afara realităţii, prin cenzura prin omisiune. Rezultatele s-au văzut, imediat după sosirea lui Georgică Severin. Radioul public nu a avut niciodată o audienţă atât de proastă şi nu a fost nicicând lipsit de credibilitate, cum este azi, pe mandatul acestui Georgică Severin. El a ordonat politizarea excesivă a programelor, în interes personal şi îngrădirea libertăţii de expresie, prin tehnici bolşevice, aplicate jurnaliştilor", scriu reprezentanţii Grupului.
"Cenzură editorială bolşevică"
Conform jurnaliştilor din GPLER, "Georgică Severin participă la şedinţele de redacţie de dimineaţă, impune anumite subiecte editoriale şi refuză altele, aplicând astfel cenzura editorială bolşevică. El a recunoscut şi într-un interviu comandat la DCNews că a chemat la el conducerea editorială de la România Actualităţi şi România Internaţional: Dan Preda, Nicu Popescu, Eugen Cojocariu şi le-a propus două nume ca potenţiali colaboratori: Corina Drăgotescu în SUA (în condiţiile în care acolo există deja un corespondent: Doina Saiciuc) şi soţul doamnei Sevil Shaiddeh, la secţia arabă, de la România Internaţional. Presa a scris pe larg şi despre acest subiect".
Grupul pentru Libertatea de Expresie în SRR acuză lipsa de informare corectă a cetăţeanului.
"Nu există invitaţi în studio, personalităţi, ci numai no-name, nu sunt investigaţii jurnalistice, reportaje, online-ul este în urmă cu 10 ani, iar ştirile sunt fără impact, o bătaie de joc la adresa cetăţeanului care plăteşte salariul lui Georgică Severin şi al conducerii editoriale. Premierul, membri ai guvernului nu sunt invitaţi în studio pentru că Georgică Severin, prin manipularea prin omisiune, face propriile sale jocuri şi nu aplică ceea ce legea de funcţionare îl obligă: respectarea echidistanţei politice, informarea corectă a cetăţeanului. Preşedintele României e considerat partid de opoziţie, deşi instituţia prezidenţială nu e reprezentată ca formaţiune politică în Parlament".
"Manipularea echilibrului politic la emisiunea "Agenda Globală" de către producatorul Nicu Popescu (redactor-şef cu delegaţie de foarte mulţi ani chiar dacă a fost declarat respins la concursul pentru ocuparea postului de redactor-şef, în 2017) este veche şi are sprijinul managerului, Dan Preda, în complicitate cu Dana Ciobanu care coordoneaza secţia "Partide Politice" (tot fără concurs). Cele două poziţii, redactor-şef şi producător în acelaşi timp, ale lui Nicu Popescu sunt incompatibile. Redactorii de la "Partide Politice" beneficiază de majorări salariale enorme începând din 2018, în mandatul precar al lui Georgică Severin. Posturile de conducere cu delegaţie la nivel de SRR fac parte din mecanismul de control şi cenzură editorială în favoarea unui singur partid politic, PSD (ex. emisiunea "Agenda Globală"). De cele mai multe ori se practică cenzura prin omisiune pe motiv că nu ar exista reacţia opoziţiei".
Semnatarii scrisorii afirmă că "se practică şi manipularea prin modul de lecturare la microfon".
"Declaraţiile opoziţiei sunt citite interogativ, tendenţios, sugerând subtil ascultătorului îndoiala (ex. "Radiojurnalul de la ora 7" în lectura lui Laurenţiu Văduva). În prezentarea opoziţiei uneori se abuzează de timpul condiţional, sugerând ca s-ar putea să nu fie adevărată afirmaţia. În prime time predomină declaraţiile acuzatoare iar "echilibrul" este simulat în nocturnă, o singură data în 24 de ore (ex. declaraţii ale fostului procuror-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi după ziua în care a fost chemată la Parchet au fost difuzate la buletinul de ştiri de la miezul nopţii), dar se contabilizează pentru două zile şi cenzorii editoriali raportează echilibru politic".
Un alt exemplu de cenzură dat de membrii Grupului este cel din "ziua respingerii de către preşedintele Klaus Iohannis a bugetului când nu a fost nicio transmisiune în direct a declaraţiei acestuia pe un subiect de interes general".
În plus, potrivit reprezentanţilor GPLER "Congresul Partidului Socialist European de la Madrid a fost acoperit de la Bucureşti, doar printr-o relatare a unui angajat de la secţia "Partide", coordonată de obedienta fără concurs Dana Ciobanu, apropiată PSD. Materialul conţinea doar un insert audio cu Liviu Dragnea, preluat de pe site-ul PSD. Este fără precedent! Un alt exemplu ar fi acela că RRA (România Actualităţi) preia ştiri de la agenţii străine pe site, pentru evenimente interne, cum ar fi protestul magistraţilor. Fără să fi existat o relatare a unui reporter. Scopul este: cenzura!".
Ei mai reclamă "hărţuirea angajaţilor" şi modificarea organigramei SRR.
"De curând, Georgică Severin, numit de PSD, a pus pumnul din nou în gura angajaţilor, pe care-i hărţuieşte şi a emis un ordin prin care le interzice să vorbească cu membrii Consiliului de Administraţie, ori într-o instituţie media, libertatea de exprimare e vitală! Acest fapt este dovedit şi prin apariţia lui Georgică Severin la o platformă multimedia, DCNews, într-un interviu comandat, în care anunţa măsuri de retorsiune, hărtuieşte angajaţii, sindicatele şi se răfuieşte politic.
Georgică Severin modifică permanent organigrama SRR fără să informeze comisiile de cultură. A anunţat înfiinţarea unor noi redacţii, în consecinţă noi posturi de conducere, fără să existe buget. Aceste noi redacţii vor fi cele care vor transforma oficial SRR într-o oficină de partid bolşevică".
"Aşa cum presa a relatat pe larg, încă de la numirea sa în funcţie, Georgică Severin, a început să cheltuiasca abuziv banii publici, printr-un salariu de 7.000 de euro pe care şi l-a fixat singur, invocând majorarea salariului, de trei ori decât foştii preşedinţi ai radioului, datorită trecerii contibuţiilor sociale de la angajator la angajat. Nu a putut să explice membrilor Comisiei de Cultură, unde a fost chemat la audieri, de două ori în 2018, cum a ajuns la suma de 7.000 de euro şi recunoaşte cu nonşalanţă că are cel mai mare salariu din istoria Societăţii Române de Radiodifuziune. Şi aceasta, în condiţiile în care veniturile sunt aproape în întregime provenite de la bugetul statului, iar el şi-a stabilit salariul (ca unic angajator ce este), printr-un artificiu administrativ - aproximativ 30.000 de lei, la care se adaugă cheltuielile de protocol şi deplasarile internaţionale fără rezultate cuantificabile. Şi, totodată, salariaţii, angajaţii au în medie 2.500 de lei pe lună", precizează Grupul pentru Libertatea de Expresie în SRR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.