Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul bulgar Emil Tabakov, prezintă, joi, publicului concertul de închidere a stagiunii simfonice 2021-2022. Programul este alcătuit din lucrările: "Peer Gynt" - Suita nr. 1, op. 46 de Edvard Grieg, "Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47" de Jean Sibelius, cu violonistul italian Vikram Sedona în ipostază solistică, şi "Simfonia nr. 4, în fa minor, op. 36" de Piotr Ilici Ceaikovski.
"Peer Gynt" a fost compusă de către Edvard Grieg în 1874, având ca inspiraţie tema piesei de teatru cu titlu omonim, scrisă de scriitorul norvegian Henrik Ibsen. Muzica urmăreşte zbuciumatul drum al eroului Peer Gynt, care părăseşte meleagurile natale spre a ajunge, după nenumărate aventuri, în lumea fantastică a trolilor şi pe ţărmurile Africii, în permanentă căutare de sine. La sfârşitul unei vieţi irosite, Peer găseşte izbăvire în dragostea neclintită a devotatei Solveig, care l-a aşteptat într-o colibă din pădure timp de treizeci de ani. Cântecul lui Solveig rămâne una dintre cele mai emoţionante partituri din creaţia lui Grieg.
"Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47" a avut prima versiune compusă în 1903, după ce Jean Sibelius se afirmase drept compozitorul cel mai reprezentativ al ţării sale, Finlanda. Considerat drept unul dintre cele mai dificile concerte pentru vioară scrise vreodată, în esenţă lucrarea etalează calităţile solistului. Compozitorul renunţă la prototipul romantic, prin dialoguri tulburătoare între solist şi orchestră. Romantică în fond, nordică în idiom, muzica lui Sibelius prezintă o nostalgie tipic scandinavă. După ce Jascha Heifetz a înregistrat Concertul pentru vioară de Sibelius în anii 1930, acesta a început să se bucure din ce în ce mai mult de aprecierea publicului şi a interpreţilor, fiind astăzi printre lucrările de referinţă ale literaturii concertante pentru vioară, potrivit muzicologului Octavia-Anahid Dinulescu.
În "Simfonia nr. 4, în fa minor, op. 36", scrisă între 1877 şi 1878, ideea sorţii necruţătoare, denumită de Ceaikovski în mod simbolic "fatum", explodează cu o înverşunare implacabilă la începutul lucrării, dar şi în finalul acesteia. Cu toate acestea, voia bună, izvorâtă din identificarea cu sufletul colectiv, va fi dominantă în cele din urmă. „Dacă nu găseşti în tine motive de bucurie, priveşte la ceilalţi oameni. Mergi în popor. Uită-te cum acesta ştie să se înveselească, dăruindu-se din toata inima bucuriei. Bucură-te de veselia altora. E bine, totuşi, să trăieşti!”, mărturisea compozitorul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
