Emblematicul edificiu Grand Palais din Paris, construit pentru Expoziţia Universală din 1900 şi situat pe Champs-Élysées, îşi va închide porţile timp de patru ani pentru restaurări, anunţă EFE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Spaţiul, faimos pentru acoperişul din sticlă, folosit astăzi pentru a găzdui expoziţii, târguri şi alte evenimente culturale şi sportive, va fi renovat integral pentru prima dată de la inaugurarea sa. 

Lucrările vor îmbunătăţi starea tuturor vitraliilor, acoperişului, decoraţiunilor şi sculpturilor care vor oferi arhitecturii originale o nouă strălucire, vor moderniza interiorul şi va facilita accesul publicului (regularizare termică, reţea electrică, sisteme de securitate). 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Mii de metri pătraţi ai palatului vor fi multiplicaţi, potrivit Réunion des Musées Nationaux-Grand Palais, care gestionează imobilul.  

În 2024, monumentul va găzdui o parte din evenimentele Jocurilor Olimpice de la Paris, dar întreaga clădire va primi public abia în primăvara lui 2025. 

"Toată lumea cunoaşte Grand Palais, însă ascunde multe spaţii extraordinare, ascunse de zeci de ani sub modificări succesive", a spus, într-un comunicat, Francois Chatillon, arhitectul care se va ocupa de lucrările de restaurare. 

Această renovare se va desfăşura în paralel cu proiectul de remodelare a bulevardului Champs-Élysées, prin care va fi mărit şi vor fi îmbunătăţite spaţiul grădinilor, promenada şi zonele de agrement, reducând spaţiul pentru trafic şi oferind pietonilor o mare parte din acest bulevard parizian central.

Lucrările la Grand Palais se vor desfăşura în faze succesive. 

Începând cu al doilea trimestru din 2021, va începe restaurarea faţadei şi a statuilor sale, în vară vor debuta lucrări la interior şi la anexa Palais de la Découverte, iar în 2023 se vor concentra pe zonele specifice înainte de prima redeschidere în 2024, pentru a primi competiţii de scrimă şi taekwondo la Jocurile Olimpice.

Cu o estimare de aproximativ 500 de milioane de euro, subvenţie în mare parte de la Ministerul Culturii, dar şi datorită donaţiilor, lucrările vor acoperi cei 72.000 de metri pătraţi, deşi cel mai important lucru va fi, fără îndoială, extinderea cu 60% a capacităţii depozitului. Aici au loc expoziţii internaţionale, precum Târgul de artă contemporană FIAC sau paris Photo, prezentările de modă ale casei Chanel şi alte expoziţii temporare. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.