"Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii şi restul lumii", de Adrian Şonka, a fost editat la Nemi.
Volumul este bine documentat, cu informaţii la zi din astronomie, scris cu mult umor, adresat cititorilor de toate vârstele care vor să ştie mai multe despre ce se întâmplă în spaţiul cosmic.
Cartea este la precomandă pe nemira.ro şi toate comenzile făcute până pe 25 august vor fi însoţite de autograful autorului. "Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii şi restul lumii", de Adrian Şonka va intra în librării la jumătatea lunii septembrie.
Adrian Şonka, astronom şi lector la Observatorul Astronomic din Bucureşti "Amiral Vasile Urseanu", răspunde prin această carte la întrebările legate de formele constelaţiilor, stele căzătoare, imensitatea cerului.
Interesul pentru ştiinţă a crescut în ultimii ani, iar cărţile de popularizare a ştiinţei (pentru copii şi nu numai) sunt din ce în ce mai numeroase şi mai interesante. Copiii cresc şi se dezvoltă având la îndemână dispozitive electronice din ce în ce mai performante, iar interesul lor pentru tehnologie şi ştiinţă e într-o continuă dezvoltare. Copiii de azi şi de mâine vor să fie informaţi, vor să ştie cât mai multe despre lumea care îi înconjoară şi despre lumile posibile din spaţiul extraterestru. În întâmpinarea acestor copii vine şi Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii şi restul lumii, de Adrian Şonka.
Concepţia grafică a cărţii şi ilustraţiile au fost realizate de Adnan Vasile, într-un stil modern şi foarte prietenos care completează minunat textele scrise de Adrian Şonka.
Ilustraţiile sunt completate de imagini NASA, hărţi astronomice şi grafice realizate de autor. "Ghidul micului astronom prin Univers" s-a dorit a fi o carte în acelaşi timp prietenoasă, dar şi documentată, scrisă şi ilustrată atât amuzant, cât şi inteligent.
"Cel mai frumos lucru despre Univers este că îl poţi vedea. De fapt, nu doar îl poţi vedea, ci chiar faci parte din el. Astronomia îţi permite nu doar să vorbeşti despre stele şi planetei ci şi să le vezi. Să vezi cum se schimbă, cum se mişcă şi cum mereu te surprind. O poţi face prin telescopul tău, al unui observator astronomic sau prin ochii sondelor spaţiale lansate de oameni care au fost cândva ca tine: dornici de a afla mai multe. Să facem puţină ordine în Univers. Nu vom aspira cometele şi asteroizii, ci vom încerca să ne găsim locul în acest imens loc de joacă", spune astronomul Adrian Şonka.
"L-am cunoscut pe Adrian Şonka la un curs de astronomie şi am fost cucerită atât de umorul, cât şi de cunoştinţele lui. De aici a pornit ideea de a lucra împreună la o carte pentru copii dedicată micilor exploratori curioşi să înţeleagă cât mai multe din tainele Universului. A fost o surpriză şi pentru noi să ne dăm seama că am lucrat mai bine de un an la o carte de astronomie pentru copii, iar ce a ieşit a fost o carte «pentru copii şi restul lumii». Este foarte bună pentru o introducere în astronomie, atât pentru cei care sunt pasionaţi, cât şi pentru cei care nu au mai citit astfel de cărţi, indiferent de vârstă. Vă invit aşadar să porniţi alături de Adrian Şonka în această călătorie prin Univers. Vor urma şi altele", afirmă Laura Câlţea, redactor-şef Nemi.
Adrian Şonka este astronom de mai bine de 20 de ani, timp în care a privit cerul şi a învăţat să observe multe tipuri de obiecte cosmice: stele variabile, asteroizi, planete, ocultaţii etc. În prezent, observă asteroizi şi planete prin telescoapele Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu" şi cele ale Institutului Astronomic al Academiei Române. Ţine cursuri de astronomie la Observator, Fundaţia Calea Victoriei, în şcoli, librării, oriunde unde găseşte alţi oameni pasionaţi care vor să afle mai multe.
A făcut studii de fizică şi comunicare, dar, pentru că în România astronomia nu se învaţă în şcoală, cele mai multe lucruri le-a învăţat singur, din pasiune. În prezent, lucrează la o teză de doctorat ce are ca subiect asteroizii care au la bază curenţi de meteori.
Poate fi găsit la Observatorul Astronomic "Amiral Vasile Urseanu", unde ţine prezentări de planetariu şi observaţii astronomice cu publicul. Din când în când organizează şi ieşiri în afara oraşului cu grupuri pasionaţi de astronomie.
"Ghidul micului astronom prin Univers sau Astronomie pentru copii şi restul lumii" este prima carte de astronomie pe care o scrie pentru copii şi publicul larg.
Designer grafic, ilustrator, animator, Adnan Vasile aranjează pixeli şi pete de culoare încă de prin 2004. Nu s-a speriat de abordarea a multiple medii din artele vizuale, iar relaţia cu tehnologia şi ştiinţa au fost tot timpul o constantă. De la ilustraţii şi animaţii pentru muzică şi film, grafică pentru jocuri video, manuale şi proiecte educaţionale, metoda „do it yourself” a fost modul său de operare, fie că era vorba de creion, tastatură şi mouse, wacon sau butonul de „record”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.