Un spectacol extraordinar dedicat lansării oficiale a Uniunii Artei Coregrafice din România va avea loc luni, de la ora 20.00, la Opera Naţională Bucureşti, iar invitaţi de onoare sunt dansatorii Ana Laguna şi Mats Ek.
În spectacol vor interpreta balerinii Cristina Dijmaru, Mihaela Soare, Yvonne Slingerland Cosialls, Ovidiu Matei Iancu, Bogdan Cănilă, Robert Enache, Valentin Stoica, Virgil Ciocoiu, Egoitz Segura, David Mannara.
De la Opera Naţională Română Iaşi vor fi prezenţi pe scenă Kotomi Hoshino şi Vlad Mărculescu, iar de la Opera Naţională Română Cluj: Andreea Jura şi Dan Haja.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Şi de la Teatrul Naţional de Operă şi Balet ”Oleg Danovski” Constanţa vor participa Irina Mihaiu şi Adrian Mihaiu, iar de la Teatrul de Balet Sibiu - Ayaka Nagai şi Kirill Ermolenko.
La Gală au fost invitaţi şi Andrea Gavriliu şi Ştefan Lupu, artişti independenţi, precum şi studenţi ai UNATC ”I.L. Caragiale” şi elevi ai Liceului de Coregrafie ”Floria Capsali”.
Invitaţi de onoare la Gală sunt dansatorii Ana Laguna şi Mats Ek, iar amfitrion va fi Sergiu Anghel. Invitaţi speciali în spectacol sunt Dinu Tamazlacaru, de la Opera de Stat din Berlin, şi Grigore Leşe. Regia spectacolului este semnată de Simona Şomăcescu.
Coregraful şi dansatorul Mats Ek, în vârstă de 70 de ani, a mai fost prezent, la Bucureşti în 2005, dar şi anul trecut, împreună cu soţia sa, Anna Laguna, în cadrul evenimentului Quartet Gala.
Mats Ek este laureat al premiului Europa pentru Teatru, care i-a fost decernat pe 26 aprilie 2016, la Craiova. Acest premiu reprezintă cea mai prestigioasă recompensă europeană din domeniul teatrului, fiind acordat personalităţilor sau instituţiilor care au contribuit la realizarea unor evenimente culturale esenţiale în înţelegerea şi cunoaşterea reciprocă a oamenilor. Câştigătorul a fost desemnat pentru întregul său parcurs artistic, dintre personalităţile de prim-plan ale teatrului internaţional.
De la începutul anilor '90, Ana Laguna a colaborat în producţii semnate de Merce Cunningham, Maurice Béjart, Christopher Bruce, Jiri Kylián, Ohad Naharin, Nacho Duato, William Forsythe şi mulţi alţii. Ultimul deceniu al carierei sale a fost marcat de lucrul cu Pina Bausch şi Mikhail Baryshnikov. În 1993, Ana Laguna părăseşte definitiv Baletele Cullberg, dar continuă să lucreze cu Mats Ek (ca actriţă, dansatoare, asistent de coregrafie şi regie) la spectacolele pe care acesta le realizează la Opera din Paris, Opera Naţională din Lyon, Baletul Naţional din Coreea de Sud, Grand Théâtre de Genève şi National Dance Theatre din Madrid.
De-a lungul timpului, Ana Laguna a fost recompensată pentru creaţia sa cu numeroase premii şi distincţii: National Dance Award (Spania), Grand Prix ”Videodans" pentru rolul din ”Giselle", Premiul ”Vaslav Nijinsky" (Monte Carlo), Medalia de Aur ”Karina Ari" (Suedia). A primit titlul onorific de ”Fiică a Zaragozei", Cavaler al Literelor şi Artelor (Franţa), Premiul Emmy (pentru rolul din ”Carmen"), Medalia de Aur pentru Merite Civile (Spania), Premiul ”Leonide Massine" (Italia), Premiul ”Benois de la Danse" (Rusia şi Italia), titlul de Profesor de Onoare din partea Ministerului Culturii din Suedia.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.