Ceremonia de decernare a premiilor Emmy, cele mai prestigioase recompense americane de televiziune, a fost amânată cu aproape patru luni, au anunţat joi organizatorii, în timp ce greva actorilor şi scenariştilor paralizează Hollywood-ul.
Echivalentul televizat al premiilor Oscar, programat iniţial pentru 18 septembrie, va avea loc acum la jumătatea lunii ianuarie 2024, au anunţat Fox şi Academia de Televiziune într-un comunicat comun.
„Suntem încântaţi să anunţăm că cea de-a 75-a ediţie a ceremoniei de decernare a premiilor Emmy va fi difuzată luni, 15 ianuarie 2024”, a declarat un purtător de cuvânt al postului de televiziune american, care difuzează ceremonia.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Acesta este cel mai important eveniment din industria audiovizualului de până acum care va fi afectat de această dublă acţiune sindicală, care nu a mai fost la Hollywood din 1960. Ceremonia de decernare a premiilor Emmy a fost amânată ultima dată în 2001, în urma atentatelor de la 11 septembrie.
După mai mult de 100 de zile de grevă, nu s-a ajuns încă la un acord între reprezentanţii scenariştilor şi cei ai studiourilor privind o mai bună remunerare a scenariştilor din profiturile obţinute din streaming sau un cadru pentru utilizarea inteligenţei artificiale (AI) în industrie. Actorii s-au alăturat mişcării în luna iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.