Emblematica imagine a bărbatului cu barbă căruntă care duce în spate lemne, cu mâinile sprijinite de toiag, ce reprezintă coperta albumului „Led Zeppelin IV”, a rămas un mister timp de mai bine de jumătate de secol. Acum a fost dezvăluit faptul că este o fotografie alb-negru din perioada victoriană târzie a unui meşteşugar de acoperişuri din Wiltshire, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Brian Edwards, cercetător invitat la Centrul de istorie regională de la Universitatea din vestul Angliei, a declarat că a dat peste această imagine într-un album de fotografii în timpul cercetărilor care se extind de la o expoziţie pe care a curatoriat-o împreună cu Muzeul Wiltshire în 2021.

Cercetarea lui Edwards a implicat monitorizarea surselor cotidiene care stimulează implicarea publicului în trecutul Wiltshire, de la picturi şi fotografii la artefacte şi amintiri. În timp ce urmărea unele fotografii timpurii ale Stonehenge, a dat peste cea făcută celebră de trupa rock britanică.

„Led Zeppelin a creat coloana sonoră care m-a însoţit încă din adolescenţă, aşa că sper din tot sufletul ca descoperirea acestei fotografii victoriene să-i bucure şi să-i distreze pe Robert, Jimmy şi John Paul”, a declarat Edwards.

Lansat în urmă cu 52 de ani, la 8 noiembrie 1971, „Led Zeppelin IV” s-a vândut în peste 37 de milioane de exemplare în întreaga lume şi include una dintre cele mai populare piese ale grupului, „Stairway to Heaven”.

Coperta albumului a fost lipsită de orice indicaţie a numelui trupei sau a unui titlu. Imaginea bărbatului încovoiat, care a fost deseori menţionată ca fiind un tablou, a fost aplicată pe peretele intern, tapetat, al unei case suburbane parţial demolate. Coperta de pe spatele albumului reprezenta un bloc de apartamente, considerat a fi Salisbury Tower din Ladywood, Birmingham.

Se pare că solistul trupei Led Zeppelin, Robert Plant, a descoperit o fotografie colorată şi înrămată a imaginii originale a meşterului din Wiltshire într-un magazin de antichităţi din apropierea casei chitaristului Jimmy Page din Pangbourne, Berkshire.

Imaginea originală a fost descoperită într-un album de fotografii victorian intitulat „Reminiscences of a visit to Shaftesbury. Whitsuntide 1892. A present to Auntie from Ernest”. Albumul conţinea peste 100 de cărţi poştale cu clădiri şi scene de stradă, alături de câteva portrete ale unor muncitori din Wiltshire, Dorset şi Somerset.

O semnătură parţială care se potriveşte cu scrisul din album sugerează că fotograful este Ernest Howard Farmer (1856-1944), primul director al şcolii de fotografie de la Regent Street Polytechnic, pe atunci nou redenumit Regent Street Polytechnic, care acum face parte din Universitatea Westminster.

Sub imaginea bărbatului încovoiat, fotograful a scris: „Un meşter din Wiltshire”. Cercetările ulterioare sugerează că acesta este Lot Long (uneori Longyear), care s-a născut în Mere în 1823 şi a murit în 1893. În momentul în care a fost făcută fotografia, Long era văduv şi locuia într-o casă mică din Shaftesbury Road, Mere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.