Fostul vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale Vasile Dâncu şi-a lansat, sâmbătă, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus din Cluj-Napoca, cartea "Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă”, el explicând că volumul prezintă un diagnostic al României, dar şi un proiect pentru România, sociologul explicând că speră că actuala putere va prelua câteva idei din cartea sa.
Sociologul Vasile Dâncu, fost vicepremier, şi-a lansat, în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Târgului de carte Gaudeamus din Cluj-Napoca cartea "Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă”, el explicând că cel mai nou volum al său este o încercare de a oferi un diagnostic României, dar şi un proiect..
"Mi-a venit ideea acestei cărţi mergând pe o autostradă din Statele Unite, unde deşi erau cinci sau şase benzi, era o bandă specială pentru cei care merg câte doi în maşină. Şi era goală acea bandă. Toţi erau oameni care mergeau singuri în maşină. Mi-am dat seama că societatea noastră suferă de lipsă de relaţie. Oamenii s-au însingurat şi şi-au pierdut raporturile dintre ei. Am mers mai departe reflectând la ce se întâmplă cu distanţa dintre politică şi oameni. Ceea ce am vrut să spun prin această carte este că politica s-a îndepărtat foarte mult de oameni şi trebuie să îşi regăsească adevărata menire. Se poate citi din această carte primul capitol şi ultimul. Primul este un diagnostic şi în ultimul este un program. Am visat ca această carte să fie începutul unui ciclu politic. Am crezut că un nou ciclu politic în care va veni o putere nouă va ţine cont şi va încerca să ia măcar două-trei idei din acest ghid şi să le ducă mai departe. Principala făgăduinţă a politicii este să îi treacă pe oameni deşertul politic”, a declarat Vasile Dâncu.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Dâncu a atras atenţia şi asupra faptului că sociologii şi munca acestora ar trebui să aibă un rol mult mai important în societate.
"Eu cred în rolul sociologiei. Îmi pare rău că sociologia a dispărut în ultimii ani. Vocea sociologului nu se mai aude. La contruirea unui proiect colectiv, sociologii trebuie să fie acolo să îşi spună părerea, dar noi, acum, ca sociologi, suntem ca nişte instalatori polonezi care încercăm să reparăm prin asistenţă socială ce s-a stricat. Nu participăm la construcţia unei motivaţii pozitive pentru oameni”, a mai spus Vasile Dâncu.
La lansare a participat şi ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ionuţ Vulpescu, acesta vorbind despre importanţa cărţilor în construirea unui proiect naţional.
"Dacă ne gândim la subtitlul cărţii, nicio strategie pentru o Românie viitoare nu poate avea în centru altceva decât cartea. Cartea cu textele, pretextele şi subtextele sale sunt cele care structurează o naţiune […] În acest volum există o continuitate a temelor din precedentele volume. Cartea este plină de imagini memorabile. Este o carte expresivă, cu foarte multe referinţe culturale şi multe referinţe literale”, a declarat Ionuţ Vulpescu.
Vasile Dâncu a fost vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale în Guvernul Cioloş, în perioada noiembrie 2015 - ianuarie 2017, el fiind sociolog, prof. univ. dr. la Universitatea din Bucureşti, fondator al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie - IRES, dar şi senator PSD.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.