Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), care va avea loc între 24 iunie-3 iulie, va prezenta spectacole aeriene cu drone, nepoluante pentru mediul înconjurător, la festivităţile de deschidere şi de încheiere a celei de-a XXIX-a ediţii, care se va desfăşura în perioada 24 iunie - 3 iulie 2022, anunţă organizatorii.
Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), organizatorul FITS, îşi doreşte ca pentru ediţia de anul acesta să renunţe la focurile de artificii şi să opteze pentru o soluţie prietenoasă cu mediul, care nu are efecte negative asupra locuitorilor Sibiului şi nici asupra animalelor de companie ale acestora.
„Sibiul este un oraş SMART, preocupat de soluţiile alternative şi nepoluante, iar noi dorim să ne aliniem acestei tendinţe. Din grijă pentru sănătatea oamenilor şi a naturii, dorim să oferim publicului nostru o alternativă digitală la tradiţionalul foc de artificii. Acest lucru va aduce beneficii pentru mediu, iar spectatorii se vor bucura de momente artistice de excepţie, fiind pentru prima dată când în România este prezentat un astfel de concept în cadrul unui festival de teatru”, spune Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În acest sens, TNRS a lansat procedura de licitaţie publică pentru servicii de afişaje vizuale de lumini aeriene cu drone în cadrul Festivalului International de Teatru Sibiu 2022, care va cuprinde două momente nocturne vizuale diferite, unul de “deschidere”, si unul de “închidere”, integrate pe un fond muzical, cu vizibilitate din mai multe puncte din jurul evenimentului.
Durata fiecărei reprezentaţii vizuale va fi de 12 minute, în intervalul orar 23.00 - 24.00 al datelor de 24 iunie, respectiv 3 iulie, în funcţie de programul Festivalului şi corelat cu aprobarea locală a AACR - Turnul de Control Aerian Sibiu.
Spectacolele vor fi organizate respectând toate normele de siguranţă şi vor avea loc deasupra unui perimetru delimitat, în zona de parcare a TNRS.
Cea de-a XXIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se va desfăşura în perioada 24 iunie - 3 iulie 2022 şi va avea tema „Frumuseţe/ Beauty”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.