Peste 3.000 de artişti străini şi români, în peste 80 de evenimente la Bucureşti şi în alte şapte oraşe din ţară, numeroase concerte la care biletele sunt încă disponibile şi 37 de lucrări de George Enescu în interpretări de top, în Festivalul ”George Enescu”, ce va avea loc în perioada 2 - 24 septembrie.
Tema celei de-a 23-a ediţie a Festivalului ”George Enescu” este lumina.
Cu un nou directorat – Zubin Mehta, preşedinte onorific, şi Vladimir Jurowski, director artistic - festivalul pune într-o nouă lumină muzica şi creaţia lui George Enescu, muzica clasică şi muzica contemporană.
Ca parte a acestui demers, festivalul va valorifica noi moduri de expresie a muzicii şi a creativităţii artistice, prin tehnologie, prezentând lucrări cunoscute într-o nouă abordare, şi va oferi publicului posibilitatea să se bucure de un număr record de lucrări semnate de George Enescu (37) – două dintre acestea fiind în premieră în festival.
Concertele care vor fi susţinute de Anne-Sophie Mutter, cea mai aclamată violonistă a momentului, Nikolai Lugansky, un pianist rus multi-premiat, şi orchestre de top ale lumii, se numără printre evenimentele la care biletele sunt încă disponibile.
Anne-Sophie Mutter revine pe scena Festivalului ”Enescu” şi va concerta la Sala Palatului, pe 8 septembrie, alături de Pittsburgh Symphony Orchestra. Considerată o vedetă a muzicii clasice, violonista şi-a făcut debutul în lumea muzicală în anul 1976, sub bagheta legendarului Herbert von Karajan. La ediţia 2017 a festivalului, Anne-Sophie Mutter va interpreta ”Concertul în la minor pentru vioară” de Dvorak.
Pianistul rus Nikolai Lugansky, laureat al celebrei competiţii Ceaikovski, vine în premieră la Festivalul ”Enescu” alături de Orchestra Naţională a Rusiei. Concertul va avea loc pe 4 septembrie, la Sala Palatului. În deschiderea serii va fi interpretată şi o lucrare de George Enescu: poemul simfonic Isis.
Dirijorul italian Antonio Pappano va aduce în festival o nouă interpretare a ”Simfoniei Nr.3 cu Cor”, de George Enescu. Considerată o rugă pentru pace compusă de Enescu după cel de-Al Doilea Război Mondial, simfonia va fi interpretată de Orchestra E Coro dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia pe 21 septembrie, la Sala Palatului. Pappano s-a hotărât să abordeze această lucrare enesciană după ce a ascultat-o la Londra, sub bagheta lui Vladimir Jurowski.
Zubin Mehta şi Israel Philharmonic Orchestra vor susţine două concerte la ediţia din acest an a festivalului. Mai sunt bilete disponibile doar pentru concertul din data de 17 septembrie, de la Sala Palatului, când solist va fi violonistul Leonidas Kavakos.
În ceea ce a devenit deja o tradiţie, celebra Royal Concertgebouw Amsterdam Orchestra va încheia Festivalul ”George Enescu” 2017 cu două concerte, care vor fi susţinute pe 23 şi pe 24 septembrie.
În seara de 24 septembrie, concertul susţinut de Royal Concertgebouw Amsterdam îl va avea ca solist pe unul dintre cei mai aclamaţi violonişti români în plan internaţional - Liviu Prunaru - care este şi concert-maestru al Royal Concertgebouw Amsterdam. El va interpreta pe scena Sălii Palatului inclusiv ”Capriciul Român pentru vioară şi orchestră” de George Enescu.
Muzica clasică face pact cu noile tehnologii
Trei opere celebre, printre care şi ”Oedipe”, de George Enescu, vor avea proiecţii multimedia live, iar bilete sunt încă disponibile.
”Oedipe”, considerată cea mai amplă şi mai de succes lucrare a compozitorului George Enescu va deschide în premieră ediţia 2017 a festivalului, la Sala Palatului, pe 2 septembrie.
La pupitrul London Philharmonic Orchestra se va afla dirijorul Vladimir Jurowski.
Este pentru prima dată când o lucrare enesciană de o asemenea importanţă va deschide festivalul, iar opera în concert va avea proiecţii multimedia live - direcţia multimedia fiind asigurată de Carmen Lidia Vidu.
Celelalte două opere în concert care vor avea proiecţii multimedia live sunt ”Mathis der Maler”, director multimedia Carmen Lidia Vidu - pe 13 septembrie, la Sala Palatului, sub bagheta dirijorului Lawrence Foster -, şi ”Damnaţiunea lui Faust”, pe 20 septembrie, cu John Nelson la pupitru şi avându-l ca director multimedia pe regizorul Petrikă Ionescu.
37 de lucrări de George Enescu în interpretări de top
Printre concertele la care sunt bilete disponibile se numără şi câteva care au lucrări de George Enescu în program.
Pianistul Kirill Gerstein va interpreta pe 15 septembrie, de la ora 22.30, la Ateneul Român, în cadrul seriei ”Concertele de la Miezul nopţii”, ”Sonata I pentru pian în fa diez minor op.24” de George Enescu.
Pe 20 septembrie, la Ateneul Româna, ansamblul Les Dissonances va interpreta ”Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major op. 9” (1903) de George Enescu. Din programul după-amiezii mai fac parte şi lucrări de Sibelius şi de Bartok.
Muzica contemporană, vedeta festivalului
La ediţia 2017, Festivalul ”Enescu” aduce o serie de concerte la Sala Radio, dedicată exclusiv muzicii contemporane - Muzica Secolului XXI. Treizeci dintre cei mai influenţi compozitori contemporani vor veni în premieră la Bucureşti pentru a discuta cu publicul despre muzica lumii în care trăim.
Publicul poate asculta lucrările compozitorilor contemporani în concertele din această serie, la Sala Radio, şi să se întâlnească cu unii dintre compozitori la Forumul Internaţional al Compozitorilor, unde accesul va fi liber.
Mai mult, unii dintre compozitori vor fi prezenţi chiar pe scenă, cum va fi cazul lui Zygmunt Krauze, în vârstă de 79 de ani, care îşi va interpreta ca solist propriul concert pentru pian.
De asemenea, compozitorul Magnus Lindberg va fi prezent în sala de concert când Orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi sub bagheta dirijorului Adrian Petrescu îi va interpreta lucrarea ”Era”.
Printre invitaţi se numără compozitorul Eliot Goldenthal, laureat al premiului Oscar pentru cea mai bună coloană sonoră pentru filmul ”Frida”, cu Salma Hayek.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...