Festivalul Diploma Show lansează seria de podcasturi „Friends of the Arts”, produsă de Black Rhino Radio şi moderată de Artemisa Pascu. Friends of the Arts - A DIPLOMA Show Podcast continuă misiunea proiectului de a promova şi susţine tinerii artişti, designeri şi arhitecţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În primul episod din serie, Artemisa Pascu îi are ca invitaţi pe Noemi Meilman (co-owner The PR Station & autor al proiectului @bookcovertee) şi Ionuţ Răzvan (tânăr designer - lucrarea sa de licenta, “nobody finds me attractive” a fost selectată şi expusă în proiectul Diploma Show, ediţia 2023 şi a câştigat premiul Departamentului de Modă pentru cea mai bunã colecţie a anului 2023). Cel de-al doilea episod îi prezintă pe Ioana Groza (scenografă- proiectul său „O casă construită greşit” a fost selectat şi prezentat în proiectul Diploma Show, ediţia 2022) şi Adrian Damian (scenograf, creator de spaţii scenice şi instalaţii multimedia, cu o predilecţie pentru folosirea tehnologiei ca mijloc de expresie artistică).

„Friends of the Arts” presupune o serie de discuţii libere despre domeniile în care activează invitaţii, experienţa lor în cadrul Diploma Show, în calitate de membri ai boardului curatorial sau ca expozanţi, proiectele pe care le desfăşoară, începuturi de drum, provocări sau sfaturi pentru tinerii creativi.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Friends of the Arts, proiect dezvoltat sub umbrela Diploma, se concretizează într-o serie de podcasturi prin care tineri creativi stau faţă în faţă cu profesionişti, într-un dialog despre începuturi de drum, provocări, oportunităţi şi insight-uri din industrie, discuţii care sperăm să îi inspire atât pe cei care acum îşi aleg facultatea, cât şi pe cei care de abia au părăsit băncile facultăţii şi îşi încep cariera”, spune Teodora Dinu, directorul de proiect al festivalului Diploma Show.

Festivalul îşi propune să continue iniţiativa de sprijinire şi promovare a tinerilor artişti pe parcursul întregului an prin diverse acţiuni menite să aducă în faţa publicului cele mai recente proiecte ale acestora, să pună într-o perspectivă nouă lucrările acestora prin diverse expoziţii şi în acelaşi timp să inspire studenţii din domeniile promovate de festivalul Diploma. Festivalul creează astfel contexte care facilitează şi încurajează dialogul între artişti emergenţi şi profesionişti - artişti consacraţi, galerişti, colecţionari, autorităţi publice, dar şi public.

În acest sens, „Friends of the Arts” vine ca o continuare firească a misiunii festivalului Diploma Show de a crea contexte de expunere şi promovare pentru tinerii creativi, încurajând interacţiunea şi schimbul de experienţă cu profesionişti şi alţi creativi din aceeaşi generaţie, pentru a pune bazele unor viitoare colaborări şi oportunităţi de angajare, dar şi facilitarea expunerii către un public larg, care include şi posibili clienţi.

Seria de podcasturi „Friends of the Arts” este un proiect Diploma Show, un festival care în cele zece ediţii de până acum s-a dovedit o platformă esenţială pentru absolvenţii facultăţilor vocaţionale din România, reuşind să marcheze debutul a peste 900 de tineri artişti, designeri, arhitecţi, actori sau regizori şi să atragă un public de peste 40.000 de oameni pasionaţi şi implicaţi în industriile creative din România, care au devenit astfel martori ai primului contact al absolvenţilor cu universul creativ pe care aceştia îl vor defini în viitorul apropiat. 

Podcastul Friends Of The Arts poate fi ascultat pe Spotify. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.