Majestatea Sa Custodele Coroanei şi Alteţa Sa Regală Principele Radu se vor afla la Castelul Regal de la Săvârşin de Crăciun şi Anul Nou. La sărbătoare vor fi prezente Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria.
Târgul de Crăciun, găzduit de Satul Regal (situat la intrarea pe domeniu), va fi deschis publicului în zilele de 19, 20, 21 şi 22 decembrie, de la ora 10.00 la ora 19.00. Vor putea fi vizitate Muzeul Regal al Automobilului, Casa Ceaiului, Atelierul Auto al Regelui Mihai şi Magazinul de Suveniruri. Parcul Regal este închis pe parcursul iernii.
Joi, la ora 17.00, Custodele Coroanei şi Principele Radu, Principesa Sofia şi Principesa Maria vor participa la deschiderea Târgului de Crăciun, în Satul Regal.
În ziua de vineri, 20 decembrie 2024, la ora 11.30, Familia Regală va împărţi daruri de Crăciun săvârşinenilor aflaţi în nevoie. La ora 12.00, Familia Regală va oferi cadouri angajaţilor de la Castelul Regal şi Ocolul Silvic din Săvârşin. La ora 17.00, în Satul Regal, va avea loc concertul Corului Arhiepiscopiei Aradului, în prezenţa Înalt Preasfinţiei Sale Timotei, Arhiepiscopul Aradului.
În ziua de sâmbătă, la ora 12.30, elevi din Săvârşin vor susţine spectacolul „Bucuria Naşterii Domnului în Ieslea Săvârşinului”, organizat de Corina Barba. La ora 15.00, vor evolua colindătorii ansamblului “Cununa Craiului” din judeţul Cluj, urmaţi de Ansamblul „Crişana” din Oradea. La ora 16.30, se va desfăşura festivalul obiceiurilor de iarnă „Alaiul Dubelor”.
În Ajunul Crăciunului, în ziua de 24 decembrie 2024, la ora 12.00, Dubaşii din Săvârşin vor fi aşteptaţi în piaţa cu fântână din incinta Satului Regal.
În aceeaşi zi, Biroul de Presă al Casei Majestăţii Sale va transmite mesajul de Crăciun al Majestăţii Sale Custodele Coroanei române.
În dimineaţa zilei de 25 decembrie, Familia Regală va participa la slujba de Crăciun de la Biserica Ortodoxă din Săvârşin.
Familia Regală va petrece privat restul zilelor de Crăciun şi Anul Nou, la Castelul Săvârşin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.