O expoziţie cu fotografii reprezentative din cariera actorului George Motoi va fi inaugurată pe 4 martie, de la ora 18.00, în foaierul Media al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti.
Evenimentul cntinuă seria evocărilor unor personalităţi ale teatrului românesc, începută în luna ianuarie cu evenimentul dedicat actorului Marin Moraru, „Suntem ce sunt amintirile noastre”.
De această dată, la evenimentul „Sub masca actorului” se vor reuni colegi, admiratori şi spectatori care l-au aplaudat pe George Motoi. Evenimentul va fi moderat de criticul de teatru Doina Papp.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Expoziţia va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii martie. Intrarea este liberă.
George Motoi s-a născut în 1936, în Caliacra. La scurt timp după, Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, iar tatăl lui, şef de post de jandarmi a fost transferat alături de familie într-o comună din Bărăgan, foarte aproape de Brăila. În 1954, a început studiile la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa prof. Irina Răchiţeanu.
A fost repartizat apoi la Piatra-Neamţ unde, în 1959, a înfiinţat Teatrul Tineretului, aşa cums e numeşte astăzi. A fost directorul Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, în perioada 1991-1995. A jucat la Teatrul din Bacău, la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca. Radu Beligan, director al Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti l-a adus în Capitală şi, din 1972 şi până în 2007, a putut fi văzut pe scena în spectacole precum „Danton” (1974), „Richard al III-lea” (1976), „Vlaicu Vodă” (1982), „Zbor deasupra unui cuib de cuci” (1983), „Jocul ielelor” (1986), „Numele trandafirului” (1998), „Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit” – adaptare şi regie proprie (2002), „Patimile Sfântului Tommaso d’Aquino” (2005) şi „Sâmbătă, duminică, luni” (2006).
Cariera lui cinematografică numără cel puţin 45 de roluri principale. A apărut în zeci de spectacole de televiziune şi a regizat numeroase piese de teatru. A scris „Sub masca actorului” (editura Orion, 2006) şi „Noi versiuni scenice după vechi piese de teatru” (editura Coresi, 2010), publicat în 2 volume. În 2015, a primit premiul pentru publicistică al Asociaţiei Criticilor de film.
George Motoi, personalitate aparte a culturii teatrale şi cinematografice româneşti a fost recompensat de autorităţi cu Medalia Muncii, Medalia „Meritul Cultural” şi Ordinul „Meritul Cultural clasa a III-a”. De asemenea, a fost desemnat cetăţean de onoare al oraşului Brăila.
A murit pe 4 martie 2015, la Bucureşti.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.