Zeci de periodice şi foi volante, acoperind peste două secole de istorie românească, vor fi prezentate într-o expoziţie care va fi deschisă la Biblioteca Academiei Române, marţi, la ora 13.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cele mai vechi documente prezentate publicului datează din secolul al XVIII-lea - carte de scutire dată de Voievodul Ştefan Cantacuzino la 1715, o chemare către toti românii spre a se înarma contra turcilor, emisă la 1769. 

Alături de ele, din aceeaşi categorie a foilor volante, sunt expuse apeluri, proclamaţii, programe de teatru şi caiete de sală, afişe şi manifeste aflate în patrimoniul Bibliotecii Academiei Române. Între ele se află texul poeziei lui Vasile Alecsandri ”Hora Unirii”, difuzat în 1848, Proiectul de sistematizare a limbii române cu caractere româneşti, transmis pe foi volante în martie 1859, Proclamaţiunea ce anunţa abdicarea domnitorului Al.I. Cuza, semnată de Dimitrie Ghica şi transmisă la 11/23 februarie 1866, anunţuri de apariţie a unor ziare româneşti, afişe de propagandă comunistă. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

În plus, un apel lansat de regele Ferdinand în timpul Primului Război Mondial către ostaşii români poate fi citit integral pe una din foile volante panotată în expoziţia ”Pagini de istorie adunate şi păstrate în depozitele Bibliotecii Academiei Române“.

Nucleul expoziţiei este reprezentat de publicaţiile periodice româneşti, de la primul ziar înregistrat în Biblioteca Academiei Române, Revista Carpaţilor (1860), la ziarele şi revistele care au făcut gloria presei noastre în perioada interbelică şi până la ziarul Scânteia de propagandă comunistă.

Vizitatorii vor putea răsfoi publicaţii celebre editate de parsonalităţi celebre: Literatorul lui Al. Macedonski, Moftul român al lui I.L. Caragiale, Convorbiri literare, Viaţa românească, Axa“, revistă de artă, literatură şi politică în care semnau Anton Holban, Camil Petrescu, Eugen Ionescu, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica.

Tabloul este întregit de gazete locale prounioniste precum Vocea Oltului şi Gazeta Transilvaniei şi de publicaţii de război precum Ecoul Crimeei, ziar de informare, editat în română şi în alte trei limbi, germană, rusă şi tătară, apărut în perioada 1942-1944 şi destinat soldaţilor aflaţi pe frontul din Caucaz.

Evenimentul este dedicat împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Bibliotecii Academiei Române şi anticipează seria de expoziţii dedicate Centenarului Marii Uniri din 2018.

Expoziţia va fi deschisă până pe 31 august şi poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 10.00 şi 16.00. Vizitatorii vor beneficia de ghidaj şi explicaţii din partea specialiştilor bibliotecii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.