Lucrări de artă textilă, inspirate de fotografii-document din perioada 1914-1922, realizate de Daniela Frumuşeanu, vor putea fi văzute în expoziţia "100 de zile ale Marii Uniri", care va fi vernisată vineri, de la ora 18.30, la Institutul Cultural Român.
Fotografiile utilizate provin de la Arhivele Naţionale ale României, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I", precum şi din numeroase colecţii particulare.
Expoziţia "100 de zile ale Marii Uniri" este curatoriată de Daniel Sur.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Expoziţia reflectă evenimente petrecute într-o perioadă delimitată de izbucnirea primului Război Mondial (1914), implicând angajarea combatanţilor români din armata austro-ungară, negocierile legate de participarea României la conflict şi etapele de desfăşurare a acestuia, încheind cu Marea Adunare Populară de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918) şi cu încoronarea de la Alba Iulia (1922).
Daniela Frumuşeanu este conferenţiar universitar doctor în cadrul Departamentului de Arte Textile şi Design Textil, din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti.
Artista a realizat lucrări de mari dimensiuni, cu materiale şi tehnici variate, care îmbină abordarea simbolică cu cea concretă, documentară, într-un demers estetic-educativ. Scrisori, pagini de ziar sau chiar pagini din jurnalul zilnic al Reginei Maria sunt prezentate publicului prin intermediul resurselor arhivistice, ca un laitmotiv al expoziţiei.
Sub patronajul Consiliului Judeţean Alba, în perioada 10-14 noiembrie, expoziţia "100 de zile ale Marii Uniri" va fi deschisă publicului în recent inauguratul Museikon din Alba Iulia şi, ulterior, va ajunge la Muzeul Municipal al Iaşiului, într-un eveniment organizat cu sprijinul Departamentului Centenar din cadrul Primăriei Iaşi.
Expoziţia este finanţată de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, în cadrul Programului Acces Centenar. Evenimentul beneficiază de parteneriatul Arhivelor Naţionale ale României şi al Institutului Cultural Român.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.