Expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”, eveniment principal al festivalului Europalia, coordonat de Institutul Cultural Român alături de Europalia International din Belgia, este una dintre cele mai vizitate de la Palatul Artelor Bozar.
Sculpturile artistului român au atras, la trei luni de la vernisaj, mai mult de 85.000 de persoane, un număr record pentru o expoziţie dedicată unui artist român peste hotare, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii Bozar.
Mai mult, perioada vacanţei de iarnă a fost apogeul vizitelor la retrospectiva dedicată lui Constantin Brâncuşi: peste 1.000 de persoane pe zi în ultimele trei săptămâni ale anului 2019.
Datorită succesului mare la public, organizatorii au decis încă de la pragul de 50.000 de vizitatori ca expoziţia să fie prelungită de la 12 ianuarie, când trebuia să se încheie, până la 2 februarie 2020.
Devenită astfel una dintre cele mai vizitate expoziţii de artă de la Bruxelles din ultimii ani, „Brâncuşi. Sublimarea formei” cuprinde peste 25 de sculpturi expuse pe o suprafaţă de 1.500 mp, alături de peste 200 de obiecte, fotografii, documente.
„Brâncuşi s-a preocupat să găsească esenţa lucrurilor, esenţa unui chip. Un sculptor cu o educaţie academică poate să facă acest lucru. Brâncuşi simplifică forma şi de aceea am şi intitulat această expoziţie, sublimarea formei, pentru că el ajunge la simplificare până la a o sublima”, a caracterizat expoziţia curatorul Doina Lemny.
„Brâncuşi. Sublimarea formei” reuneşte fotografii şi documente, opere de artă din mari muzee ale lumii precum: Tate Gallery din Londra, Muzeul Rodin şi Centrul Pompidou din Franţa, Muzeul Hirshhorn din Washington şi Muzeul Guggenheim din New York, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul de Artă din Craiova, dar şi o lucrare din colecţia Academiei Române. Pentru public, expoziţia este deschisă în perioada 2 octombrie 2019 - 12 ianuarie 2020.
Biletul valabil la expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei” oferă vizitatorului dreptul de a vedea şi expoziţia „Perspectives”, care face parte de asemenea din festival şi care este organizată tot la Centrul Bozar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.