Regizorul Cristian Mungiu a declarat joi, pentru agenţia de presă News.ro, că cel mai recent film al său - selectat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes - are ca sursă de inspiraţie şi multele articole despre corupţie şi educaţie din presa românească a ultimilor ani şi că o nouă prezenţă a sa în competiţia de pe Croazetă s-ar putea încheia cu orice rezultat.