Reprezentanţii ţărilor Cipru, Israel şi Franţa sunt favoriţi în finala concursului Eurovision, ce va avea loc sâmbătă seară la Lisabona şi care va fi marcată de elemente de carnaval.
Cipru, care va intra în concurs cu piesa „Fuego”, interpretată de Eleni Foureira, grecoaică cu origini albaneze, are cele mai mari şanse de câştig, potrivit unei analize făcute de site-ul eurovisionworld.com.
Ea este urmată de „Toy” a israeliencei Netta Barzilai, care a fost favorită până la cea de-a doua semifinală, ce a avut loc joi şi în urma căreia a coborât pe poziţia secundă. Melodia face referire la mişcarea #MeToo împotriva hărţuirii sexuale.
Pe locul al treilea, Franţa. Duo-ul Madame Monsieur va interpreta - direct în finală - „Mercy”, piesă inspirată de un copil refugiat salvat dintr-o barcă de pe Mediterană.
Pe scena de la Lisabona sunt aşteptaţi Rasmussen, care va cânta despre legenda unui viking ce a refuzat să lupte, o soprană estoniană care va atrage atenţia încă o dată cu o rochie luminoasă, dar şi un dans cu temă gay.
Jurii de specialitate şi telespectatorii din cele 43 de ţări participante vor alege câştigătorul. Televotingul va reprezenta 50% din punctajul final.
Finala de pe Altice Arena va fi transmisă în România, de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+, de la ora 22.00.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...