Cel mai prestigios turneu de tenis pe iarbă din lume rămâne pe Eurosport, prin intermediul unui nou acord pe termen lung cu All England Lawn Tennis Club, iar fiecare meci va fi transmis şi pe platforma de streaming Max.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Eurosport şi Max vor fi gazdele exclusive ale Wimbledon în 11 pieţe din Europa, iar fiecare meci de simplu şi dublu, inclusiv calificările, va fi transmis în direct. 

Wimbledon continuă să fie difuzat pe Eurosport în România, precum şi în Belgia, Bulgaria, Finlanda, Islanda, Norvegia, Republica Cehă, Slovacia, Suedia, Ţările de Jos şi Ungaria. În România, fiecare meci va fi transmis pe Max, noua platformă de streaming a Warner Bros. Discovery. Noul acord extinde astfel drepturile exclusive asupra difuzării Wimbledon în aceste teritorii dincolo de un deceniu, după ce în 2016 Eurosport a oferit pentru prima dată o acoperire a turneului în mai multe pieţe.

Eurosport va fi gazda exclusivă a tuturor turneelor de Grand Slam în România şi, împreună cu Max, va fi singurul loc în care se va putea urmări fiecare meci de pe fiecare teren de la Australian Open, Roland-Garros, Wimbledon şi US Open, precum şi fiecare punct de la Jocurile Olimpice Paris 2024.

„Portofoliul nostru de tenis cuprinde cele mai mari evenimente din acest sport. Suntem încântaţi să extindem parteneriatul cu All England Club dincolo de un deceniu. Acest lucru ne permite să continuăm să investim în producţia noastră de transmisiuni pentru a inova constant şi pentru a găsi modalităţi noi, captivante, de a atrage fanii tenisului”, a spus Trojan Paillot, SVP Sports Rights Acquisitions and Syndications la Warner Bros. Discovery Sports Europe. 

„După ce am obţinut deja audienţe record pentru transmisiunile noastre exclusive de la Australian Open din acest an, ne asteaptă o vară incredibilă de tenis, pe măsură ce continuăm să conectăm fanii cu fiecare jucător de la fiecare meci de la Roland-Garros şi cu Wimbledon, US Open şi Jocurile Olimpice care vor urma, ca parte a unui an monumental pentru sport”. 

Transmisiunile de la Wimbledon debutează cu tururile de calificări începând de luni, 24 iunie, şi vor completa o vară spectaculoasă şi plină de sport pe Eurosport, care include 5.000 de ore de conţinut sportiv din diverse discipline, inclusiv fiecare minut al Jocurilor Olimpice Paris 2024.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.