Cea de-a treia ediţie a sezonului opt al emisiunii „Vocea României” a fost, vineri seară, lider de audienţă pe toate segmentele de public, cu peste 1,5 milioane de telespectatori.
Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, show-ul Pro TV a înregistrat 9,5 puncte de rating şi 28,.9% share, faţă de postul de televiziune clasat pe locul al doilea, care a obţinut 4,4 puncte de rating şi 13,4% share.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel naţional, programul a înregistrat 1,5 milioane de telespectatori, iar în minutul de maximă audienţă, de la 21:40, aproximativ 2 milioane de români au urmărit emisiunea.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În a treia rundă de audiţii pe nevăzute, antrenorii - Smiley, Tudor Chirilă, Irina Rimes şi Andra - au ales concurenţii ce vor face parte din echipele lor. Smiley a apelat la butonul „block” pentru a fi sigur că una dintre vocile lui preferate nu va ajunge în echipa lui Tudor Chirilă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.