„Cronica Cârcotaşilor” a ajuns la 22 de ani de emisie şi rămâne cea mai longevivă emisiune de satiră din România. Vineri, de la ora 20.00, la Prima TV, Ioana şi Codruţ Kegheş, alias Dezbrăcatu, gazdele emisiunii, alături de bebeluşe, îi aşteaptă pe fani cu o ediţie specială.
Mister Bâlbuţă rămâne în continuare Most Wanted iar cârcotaşii au lansat cea mai amplă operaţiune de căutare. Şerban Huidu, cel care a transformat o idee într-un brand în televiziunea din România, îşi aminteşte cum a început povestea. „Ideea am avut-o pentru emisiunea de radio în 1997. La TV m-au chemat şi mi-au arătat nişte casete. A fost drum lung până am ajuns acolo. Dar am ajuns şi sunt mândru de asta. Şi da, mă aşteptam ca, dacă era făcut bine, formatul ăsta să scrie istorie”.
De 22 de ani, echipa Cronicii aduce pe micul ecran satiră de calitate şi un produs media de top. Cei mai importanţi realizatori ai emisiunii rămân, ca de fiecare dată, fanii cârcotaşi, cei care trimit imagini şi semnalează bâlbele.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
„22 de ani de cârcoteală, ce nebunie! La mulţi ani nouă, dar în special vouă, celor care în toţi aceşti ani ne-aţi trimis, fără întrerupere, bâlbe şi gafe adunate de pe la televizor. Datorită vouă, Cronica Cârcotaşilor este cea mai longevivă emisiune de satiră şi divertisment din România. Mulţumesc că m-aţi primit în casele şi inimile voastre şi că aţi râs cu mine săptămână de săptămână. Sunteţi cei mai tari cârcotaşi! La mulţi ani!”, spune Ioana Petric.
Ediţia de vineri a Cronicii este o întoarcere în timp, presărată cu nostalgii, dar şi multe bucurii. „Pentru că azi avem o ediţie aniversară, ne întoarcem în timp să vedem de unde am pornit şi cum am evoluat, dar nu ne lăsăm copleşiţi de nostalgie şi emoţii, ci cu multă voie bună, cârcotim mai cu drag şi spor ca niciodată! N-avem tort şi şampanie (din păcate), dar distracţia, muzica şi dansul sunt cadoul nostru pentru voi, cei de acasă!”, spune cârcotaşa Ioana.
Relaxarea de după pandemie a venit cu multe bâlbe, cu situaţii amuzante, cu texte unice şi personaje spumoase la Cronica Cârcotaşilor.
„Orice ar fi, noi continuam a zâmbi. Pentru că zâmbetul şi voia bună nu vor fi niciodată desuete. Cronica este o bornă în televiziunea din România si noi o vom păstra memorabilă. Şi asta datorită vouă, cârcotaşi de pretutindeni”, spune Codruţ Kegheş, aka Dezbrăcatu. Personaj celebru şi înregistrat la OSIM, Dezbrăcatu face show şi în ediţia de vineri, 15 aprilie. “Editia aniversară e...aniversară. Are şi zâmbete, are si o lacrimă de nostalgie în colţul ochiului, dar mai ales are bucuria reîntâlnirii timp de 22 de ani cu cei mai dragi oameni, telespectatorii noştri”, spune Codruţ Kegheş.
Echipa „Cronicii Cârcotaşilor”, emisiune ce scrie an de an istorie în televiziunea din România, este completată de actori talentaţi, precum Gabriela Marin, Traian Măicănescu şi Răzvan Dragu, care dau viaţă unor personaje deja celebre. „Denise Pilafai şi ale sale 40 de întrebări haioase a devenit foarte iubită de publicul cârcotaş. Este un personaj pe care îl fac cu plăcere în fiecare săptămână, iar pentru asta îi mulţumesc doamnei Rifai, dar şi lui Silviu Iliuţă, cel care face rubrica să fie atât de savuroasă”, spune Gabriela Marin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.