O ediţie specială a emisiunii „Intrare liberă”, care marchează dispariţia prematură a unuia dintre cei mai importanţi poeţi ai ultimelor decenii - Ioan Es. Pop, va fi difuzată de TVR Cultural joi, de la ora 19.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Daniela Zeca Buzura şi invitatul său, criticul literar Daniel Cristea Enache, vor povesti despre poetul şi opera pe care Ioan Es. Pop o lasă moştenire, dar şi despre modul în care acesta a marcat poezia postdecembristă. În cadrul emisiunii, actriţa Cosmina Stratan va recita câteva poeme ale lui Ioan Es. Pop, iar din studioul TVR CLUJ şi prin platforma Zoom se vor alătura discuţiei alte personalităţi literare şi poeţi care l-au cunoscut.

Ioan Es. Pop avea doar 66 de ani, iar prin „plecarea sa grăbită” poezia română suferă o ireparabilă pierdere. Născut la Vărai, în Maramureş, şi absolvent al Facultăţii de Filologie din Baia Mare, Ioan Es. Pop a fost profesor la Ieud, colaborator şi redactor şef la mai multe publicaţii culturale. Debutul său în 1994 a fost unul excepţional, „Ieudul fără ieşire” fiind un volum care a făcut istorie şi care a fost distins cu premiul de debut al Scriitorilor din România, respectiv din Republica Moldova. Blândeţea glasului său şoptit, modestia aproape apăsătoare emanată permanent, făceau din Ioan Es. Pop o prezenţă discretă, dar care nu putea fi trecută cu vederea prin forţa poemelor şi discursul liric de un dramatism copleşitor.

După „Ieudul fără ieşire”, a publicat mai multe volume, printre care „Porcec", „Pantelimon 113 bis", „Petrecere de pietoni", „Unelte de dormit", „Arta fricii", antologii de versuri şi volume în colaborare. Pentru poezia sa, tradusă în mai multe limbi, Ioan Es. Pop a obţinut numeroase premii şi a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer.
 

Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.