Ducele şi ducesa de Cambridge au făcut, vineri, o vizită în studiourile BBC Radio 1, în cadrul campaniei ”Heads Together”, care este marcată online prin hashtagul #oktosay”.
Alteţele regale au ajuns în studioul moderatorilor Scott Mills şi Chris Stark, a căror invitată era Adele Roberts - participantă la London Marathon -, cu care au vorbit despre sănătatea mintală.
Adele Roberts aleargă la maraton în sprijinul campaniei ”Heards Together”, care este susţinută de prinţul William şi soţia sa.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Mulţumim enorm oamenilor precum Adele”, a spus prinţul William, care a mărturisit că a trimis un mesaj text postului de radio sub un nume fictiv.
SURPRISE! @AdeleRoberts gets a special visit from The Duke and Duchess of Cambridge ahead of her London Marathon run for @Heads_Together ❤️ pic.twitter.com/tCo6ZoMc6W
— BBC Radio 1 (@BBCR1) April 21, 2017
Pe lângă melodii difuzate la cerere, prinţul William a vorbit despre campanie, pe care a descris-o drept o experienţă ce i-a ”deschis ochii”.
De cealaltă parte, Catherine a spus că a înclinat să promoveze ”puterea simplei discuţii”, când vine vorba despre sănătatea mintală. Ea a precizat că tinerele mame cu care a vorbit în trecut au spus că să vorbească despre sentimentele lor poate fi un leac.
În emisiunea la care au participat, ducele şi ducesa de Cambridge au citit cele mai importante titluri ale momentului, au dezvăluit că există un grup pe Whatsapp al familiei regale, dar şi că urmăresc numeroase programe TV dedicate copiilor, împreună cu fiii lor.
”George a depăşit perioada Peppa Pig”, a spus prinţul William, adăugând că ”Fireman Sam” a fost un mare succes în casa lor, la acel moment.
Despre programele lor preferate, ducele a spus că serialul ”Game of Thrones” a fost urmărit cu interes.
La începutul acestei săptămâni, prinţul William al Marii Britanii şi cântăreaţa americană Lady Gaga au purtat o conversaţie pe un serviciu video al reţelei de socializare Facebook, în care au abordat diverse aspecte ale sănătăţii mintale.
Ducele de Cambridge a invitat-o pe artista pop să i se alăture în această campanie, după ce Lady Gaga a publicat anul trecut o scrisoare deschisă, în care a dezvăluit că a fost diagnosticată cu sindromul de stres posttraumatic.
La rândul lui, prinţul Harry al Marii Britanii a dezvăluit într-un interviu publicat luni în cotidianul The Telegraph că a traversat o perioadă de ”haos total”, înainte de a accepta să participe la şedinţe de terapie psihologică, pentru a putea să treacă peste trauma provocată de moartea mamei sale, prinţesa Diana.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.