România participă la Expoziţia Universală de la Dubai (20 octombrie 2020-10 aprilie 2021) cu pavilionul „New Nature”, un concept bazat pe echilibrul om - natură, care include manifestări umane, dar şi aspecte economice şi ştiinţifice. Apa României va fi elementul principal, o experienţă redată prin brandul H2Ro şi un water bar. Sunt propuse soluţii pentru viitor, la nivel planetar, prin exploatarea potenţialului autohton, local. Arhitectura pavilionului reflectă simbolurile sculptorului Constantin Brâncuşi şi îşi propune, urmărind tema stabilită, să conecteze specialişti atât pe durata expoziţiei, cât şi după.
Eliza Yokina, Senior Partner Cumulus, biroul de arhitectură care a câştigat concursul de soluţii pentru pavilionul României de la Dubai, a explicat pentru News.ro că „New Nature” este un concept sub care au fost configurate atât propunerea arhitecturală, cât şi cea expoziţională a prezenţei României la DubaiExpo 2020.
„Am pornit de la ce poate oferi România în acest domeniu lumii. „New Nature” nu este un parcurs teoretic sau ştiinţific, ci este despre o repoziţionare, asumare, relaţionare cu Natura, căutări regăsite în diverse forme de manifestări sociale actuale. „New Nature” este un concept care caută un nou echilbru/model conştient între om şi natură, fără a exclude formele de manifestare umană şi fără a exclude dezvoltarea economică şi ştiinţifică, practic integrându-le pe toate într-un nou posibil model. Aceste câteva idei sunt generatoare de conţinut, atât pentru arhitectura pavilionului, cât şi pentru curatoriatul expoziţiei”, spune Eliza Yokina.
Potrivit arhitectului, conceptul „New Nature” aduce soluţii alternative pentru modelarea eficientă a viitorului, prin exploatarea potenţialului autohton şi conectarea acestuia la condiţiile universale, apelând la transferul cunoştinţelor, ideilor şi resurselor de care România dispune.
„Acestea au potenţialul de a deschide o arie nouă de rezolvări a problemelor planetare prin soluţii locale”, subliniază ea pentru News.ro.
Potrivit arhitecţilor, pavilionul României, a cărui prezentare aduce aminte de simbolurile lui Constantin Brâncuşi, va fi compus din patru secţiuni - semicercuri - care simbolizează „câte un micro-Univers în care levitează patru piloni ai României: natura, tradiţia, educaţia şi tehnologia”.
„New Nature se exprimă prin aceste patru direcţii într-un mod mai degrabă introspectiv, decât retrospectiv sau teo¬retic. Expoziţiile caută să pună întrebări pertinente şi să ofere modele inspiraţionale mai degrabă, decât răspunsuri concrete. În cadrul expoziţiei, tehnologia va fi prezentă, atât la nivel de subiect al expoziţiei, cât şi ca o modalitate de a genera o experienţă integrată şi unică vizitatorului”, precizează Eliza Yokina.
Astfel, elementul principal ce se va fi regăsi în pavilion atât la nivel de element natural, subiect al expoziţiei, dar şi ca un element al experienţei va fi Apa, ca resursă naturală unică în România.
„În acest sens, echipa a creat brandul H2Ro, care va fi materializat într-un water bar pentru a transmite ideea resursei şi pentru a genera experienţa specifică vizitatorilor pavilionului”, adaugă ea.
Pavilionul este amplasat în zona pavilioanelor individuale care abordează tema de sustenabilitate, lângă pavilioanele ţărilor Kuweit şi Azerbaidjan. Iese în evidenţă prin faptul că este aşezat pe o oglindă de apă - elementul natural principal ce va fi regăsit în interior. Accesul se face printr-un portic înalt, între învelişul pavilionului din lamele ceramice şi închiderea cu faţada din sticlă propriu-zisă.
Construcţia are 480 mp la sol şi aproximativ 1.400 mp desfăşuraţi, dezvoltaţi pe parter, etaj 1 şi etajul 2, precum şi pe suprafaţa a încă trei nivele intermediare, ce deservesc spaţiile anexă şi tehnice. Proiectul pavilionului va fi elaborat în parteneriat cu proiectanţi autorizaţi din Dubai.
„Interiorul este organizat într-un spaţiu public central, străbătut de lumina zenitală printr-o deschidere în toate planşeele. Ecranul central străpunge acest gol, marcând verticalitatea spaţiului şi oferind un fundal atât scenei, cât şi cafeteriei aflată de cealaltă parte a sa. Interiorul oferă o imagine epurată, vorbind despre echilibru şi despre puritatea naturii şi a apei”, mai explică Eliza Yokina.
La parter se află zona de primire în pavilion, Expoziţia Izvoarelor din România, Waterbarul H2RO, zona de scenă şi de manifestări artistice, accesul către etajele superioare, precum şi funcţiunile conexe cerute prin temă. Spaţiul va găzdui şi expoziţiile temporare.
La etajul 1 se află expoziţia permanentă, care tratează cele 4 direcţii - natura, tradiţia, educaţia şi tehnologia. Un gol peste scenă asigură legătura vizuală cu parterul. Etajul 2 găzduieşte zona diplomatică şi de business a pavilionului: zona de primire/lounge, terasa aşezată central, spaţiile pentru birouri, precum şi două săli de conferinţă ce pot fi unite pentru evenimente de amploare. Lounge-ul şi terasa oferă spaţiul necesar organizării unor expoziţii tematice B2B.
Structura şi materialele de construcţie ale pavilionului sunt concepute astfel încât acesta să poată fi integral dezasamblat şi reasamblat pentru a fi adus în ţară, unde poate fi inserat atât într-un cadru natural, cât şi într-unul urban.
Expoziţia „New Nature“ va fi compusă din mai multe expoziţii permanente şi temporare, video şi interactive.
Spaţiul central va fi dedicat manifestărilor artistice, care vor interpreta diverse forme de artă sub conceptul pavilionului. În acelaşi spaţiu, în restul timpului, va rula o expoziţie video ce va comunica la nivel artistic conceptul pavilionului.
„Vizitatorii vor putea vedea o expoziţie în miniatură a ecosistemelor sitului protejat UNESCO Delta Dunării - prezentate în tehnica Diorama - şi vor afla şi că, acolo, Grigore Antipa a făcut cercetări şi studii la început de sec. XX, care au dat naştere unei ştiinţe numite Geonomie şi care oferă un model de dezvoltare sustenabil şi azi. Delta Dunării va fi prezentată şi printr-o viziune de sustenabilitate economică şi socială, exemple de activităţi ce pot constitui micromodele de dezvoltare prin iniţiative locale”, precizează reprezentanta biroului de arhitectură.
Totodată, o expoziţie permanentă va fi dedicată Izvoarelor din România, cu accent pe apele minerale ce se găsesc în România. De asemenea, vor putea fi văzute în pavilion expoziţii tematice ce vor prezenta tehnologii de ultimă oră dezvoltate în ţara noastră.
„Atât prin conceptul umbrelă, cât şi prin expresia arhitecturală a pavilionului am căutat să transmitem ideea unui echilibru fragil, ca expresie a unui „no returning point” în care se află Natura, în momentul de faţă, ca efect al activităţilor omeneşti. Felicităm şi susţinem decizia de a repatria pavilionul după expoziţie în ţară, prin grija Primăriei Municipiului Bucureşti şi a Ordinului Arhitecţilor din Bucureşti. Considerăm că acesta este un bun prilej de a duce mesajul şi educaţia sustenabilităţii la un pas mai departe, astfel încât experienţa participării României la Expo să nu fie finalizată odată cu încheierea expoziţiei. Ne dorim ca mesajul participanţilor să fie structurat într-o expoziţie adresată copiilor, care să ajungă în ţară într-un loc de învăţare dedicat generaţiei tinere”, potrivit Elizei Yokina.
Tema expoziţiei mondiale este „Connecting Minds, Creating the Future".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.