Dramaturgul şi actorul Sam Shepard, recompensat cu Pulitzer în 1979 şi nominalizat la premiile Oscar în 1984, a murit la vârsta de 73 de ani, informează New York Times.
Cunoscut drept un dramaturg avangardist, dar şi pentru roluri din filme ca ”The Right Stuff” (1983), pentru care a primit o nominalizare la Oscar, şi ”Black Hawk Down” (2001), Sam Shepard a murit joi, 27 iulie, în casa sa din Kentucky, din cauza unor complicaţii pe fondul unei scleroze laterale amiotrofice.
Anunţul a fost făcut luni de un purtător de cuvânt al familiei lui Shepard.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Unul dintre cei mai influenţi scriitori ai mişcării Off Broadway, Shepard a scris despre latura întunecată a vieţii de familie în America, în piese precum “Buried Child”, care i-a adus premiul Pulitzer pentru teatru în 1979, şi “Curse of the Starving Class” şi “A Lie of the Mind”.
A fost privit ca o voce originală a generaţiei sale, lăudat de critici pentru personajele sale care se luptă cu probleme de identitate. A primit alte două nominalizări la Pulitzer, pentru “True West” şi “Fool for Love”, ambele texte devenind spectacole pe Broadway.
Sam Shepard a fost, de asemenea, un reputat actor de film, nominalizat la premiile Academiei Americane pentru rolul secundar din ”The Right Stuff”, regizat de Philip Kaufman. Cea mai recentă partitură pe care a interpretat-o a fost în serialul ”Bloodline”, lansat în 2015 de Netflix, unde joacă rolul Robert Rayburn.
A jucat şi pe scenele teatrelor din New York, fiind aclamat de critici pentru rolul din spectacolul ”A Number” (2004), de Caryl Churchill.
Sam Shepard a fost recompensat şi cu un premiu Obie (Off-Broadway Theater Award), pentru ”Chicago” şi “Icarus’s Mother”, în 1965, apoi pentru “Red Cross” şi “La Turista”, în 1966.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.