Drama medicală „Doctorul cel bun” (The Good Doctor) revine la AXN cu sezonul cinci din 7 aprilie şi va fi difuzat în fiecare joi seara, de la ora 21.00.
Serialul „Doctorul cel bun” (The Good Doctor), cu Freddie Highmore („Bates Motel”, „August Rush”, „Charlie & The Chocolate Factory”) în rolul principal, urmăreşte povestea emoţionantă a lui Shaun Murphy, un tânăr care are autism şi care începe un stagiu la secţia de chirurgie a unui spital din California.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De-a lungul sezoanelor, Shaun s-a transformat într-un chirurg excepţional, care a salvat nenumărate vieţi. Totodată, acesta a evoluat şi la nivel personal, îmbunătăţindu-şi abilităţile de comunicare şi interacţiune cu pacienţii şi colegii, dezvoltând relaţii de prietenie, dar şi de dragoste. În sezonul anterior, relaţia dintre Lea şi Shaun a fost pusă şi mai mult la încercare, cei doi traversând emoţii foarte puternice, legate de vestea unei sarcini şi apoi, de pierderea acesteia.
Debutul sezonului cinci îi găseşte pe cei doi, recent întorşi din Guatemala, sărbătorindu-şi logodna într-un cadru festiv, alături de familie, colegi şi prieteni. Însă, un anunţ al doctorului Glassman schimbă traiectoria evenimentului, iar Shaun şi Lea sunt nevoiţi să îşi amâne planurile. O mamă singură află că boala fiului ei are o cauză neaşteptată, iar Mateo, după ce primeşte o ofertă de angajare permanentă, trebuie să investigheze dacă probleme sale anterioare legate de şederea în America pot fi rezolvate.
Antonia Thomas (Dr. Claire Browne), Hill Harper (Dr. Marcus Andrews), Richard Schiff (Dr. Aaron Glassman), Paige Spara (Lea Dilallo), Will Yun Lee (Dr. Alex Park), Fiona Gubelman (Dr. Morgan Reznick) şi Christina Chang (Dr. Audrey Lim) îşi reiau rolurile, în timp ce Rachel Bay Jones (Salen Morrison), câştigătoarea unui premiu Tony, se alătură distribuţiei din noul sezon.
Salen Morrison soseşte la spitalul St. Bonaventure ca un pacient obişnuit, care suferă de scleroză sistemică şi care se împotriveşte tuturor eforturilor pe care medicii încearcă să le facă pentru a o salva. Ulterior, aceasta le dezvăluie că totul a fost doar un test pentru a vedea modul în care aceştia lucrează şi, mai mult, îi anunţă că este noua proprietară a spitalului. Prezenţa ei se va dovedi problematică pentru toate personajele, inclusiv pentru Shaun, care o privesc ca pe un nemesis. Aparent, aceasta este decisă să îi pună în situaţii dificil de gestionat.
Serialul este produs de Sony Pictures Television şi ABC Studios, cu David Shore (House) scenarist şi producător executiv. Daniel Dae Kim (actorul din Lost şi Hawaii Five-0), Erin Gunn, David Kim şi Sebastian Lee sunt şi ei producători executivi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.