Donald Trump l-a autorizat pe administratorul NASA Robert M. Lightfoot să „conducă un program inovativ de explorare pentru a trimite astronauţi americani înapoi pe Lună şi, eventual, pe Marte”, scrie CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele american a semnat luni, la Casa Albă, o directivă în acest sens.

Alături de astronauţi retraşi din activitate şi de vice-preşedintele Mike Pence, Trump a spus că iniţiativa este un prim pas în stabilirea unei baze pe Lună pentru „o eventuală misiune pe Marte şi, posibil, cândva, pentru multe alte lumi”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„Directiva pe care o semnez azi va concentra din nou programul spaţial american pe explorarea umană şi descoperire. Reprezintă un pas important în ceea ce priveşte reîntoarcerea astronauţilor pe Lună, pentru prima dată din 1972, pentru o perioadă mai lungă de explorare şi utilizare. De data aceasta nu vom pune doar un steag şi ne vom lăsa urma pasului”, a spus Trump.

Purtătorul de cuvânt adjunct al Casei Albe, Hogan Gidley, a afirmat luni că directiva lui Trump a venit după ce National Space Council a trimis recomandări în acest sens preşedintelui.

„Va schimba politica naţiunii noastre de explorare a spaţiului pentru a ajuta America să devină forţa motoare pentru industria spaţială, să câştige noi cunoştinţe despre cosmos şi să îndemne la tehnologii incredibile”, a spus Gidley. 

În opinia lui, directiva va forţa NASA să „se reconcentreze pe misiunea sa de bază de a explora spaţiul”.

Trump şi Pence au spus încă din campania din 2016 că ar vrea să trimită astronauţi din nou pe Lună. „În timpul administraţiei Trump, Florida şi America vor arăta drumul printre stele”, a susţinut actualul preşedinte în timpul campaniei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.