Doina Gradea, Preşedinte-Director General al Societăţii Române de Televiziune, a refuzat invitaţia la audiere trimisă de Comisia pentru cultură din Cameră, iar preşedintele acesteia a transmis că, dacă nu se va prezenta la următoarea dată când a fost convocată, mulţi dintre deputaţi îi vor cere demisia.
Audierea Doinei Gradea cu privire la scrisoarea adresată Comisiei de către organizaţii locale ale jurnaliştilor era programată pentru miercuri, la ora 13.00.
Preşedinta SRTv a anunţat membrii Comisiei, în după-amiaza zilei de marţi, că nu va participa la audiere, invitându-i pe aceştia „la o inaugurare”, după cum a explicat pentru News.ro deputatul Gigel Ştirbu, preşedintele Comisie.
„I-am trimis o altă adresă, am convocat-o pentru data de 4 decembrie. Dacă nici atunci nu vine, mulţi dintre membrii Comisiei îi vor cere demisia”, a mai declarat Ştirbu pentru News.ro.
Doina Gradea a fost invitată, pe 25 octombrie, la audiere în Comisia pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, în urma primirii scrisorii deschise semnate de mai multe organizaţii nonguvernamentale şi asociaţii profesionale referitoare la situaţia îngrijorătoare în care se află Televiziunea Publică (TVR/ SRTv).
În scrisoare, organizaţiile - între care ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Freedom House România - cereau demiterea urgentă a Doinei Gradea, invocând mai multe cazuri de cenzură şi intimidare în televiziunea publică.
Cel mai recent, Preşedintele-Director General al SRTv a fost prezent în luna mai la o audiere în Comisia pentru cultură din Cameră, pentru a da explicaţii despre înregistrările prezentate de jurnalistul Dragoş Pătraru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.