Documentarul "Mercenarii: Pe urmele organizaţiei ISIS" va fi transmis din 30 iunie de History, în fiecare duminică, de la ora 22.00.
De-a lungul celor şase episoade, telespectatorii vor descoperi experienţele directe prin care trec voluntarii din Occident în misiunea lor de a înfrânge Statul Islamic, dar şi motivele care i-au determinat pe aceşti bărbaţi să lupte ca voluntari în război. Unii dintre ei sunt veterani militari în căutarea adrenalinei şi camaraderiei, asumându-şi sentimentul de responsabilitate pentru o regiune pe care au crezut că o eliberează. Unii sunt civili în căutarea propriei identităţi şi aleg o cale de a face lumea un loc mai bun. Alţii pleacă de la problemele şi nemulţumirile de acasă, găsindu-şi scopul şi împlinirea printre kurzi. În ciuda motivelor lor diverse de a se implica în luptă, toţi aceşti oameni sunt uniţi sub acelaşi scop nobil, acela de a-i apăra pe nevinovaţi şi de a pune capăt atrocităţilor comise de Statul Islamic.
Producătorii documentarului i-au însoţit pe soldaţi timp de un an, din toamna lui 2015 până la bătălia de la Mosul, din toamna anului 2016.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Documentarul este un mijloc de informare a telespectatorilor asupra situaţiei complicate din Orientul Mijlociu, prezentând în acelaşi timp, impactul conflictului sângeros asupra celor care luptă în acest război. Având la bază cunoştinţele experţilor, informaţiile din media, dar mai ales, o înregistrare ISIS, descoperită în exclusivitate, producţia aduce în atenţia publicului aspecte importante ale acestui război din secolul XXI.
Pe lângă urmărirea desfăşurării războiului şi evenimentelor prin care trec personajele pe câmpul de luptă, documentarul include şi secvenţe scurte care explică contextul geopolitic în care au loc evenimentele.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.