Bucureştiul secolului al XIX-lea era un vast oraş-grădină, depăşit doar de Paris în privinţa suprafeţei verzi. Grădinile de agrement, grădinile fructifere şi de legume, viile, parcurile constituiau 67% din suprafaţă. Dacă Cişmigiul era la începutul secolului XX cea mai mare grădină publică a urbei, Icoanei s-a ridicat pe râul Bucureştoaia după 1832, iar pe Colina Dobrogeană de la Grădina Botanică cresc sânziene, pot fi admirate peste 300 de specii de trandafiri şi chiparoşi de la 1890.
A merge la grădină în secolul al XIX-lea însemna "a părăsi osânda turbată - fierbinţelile teribile, caldarâmul încins, asudul cleios, tot ce avea urbea mai prăpăstuit - spre a trece într-o altă lume. Păşeai şi ştiai că-i fermecătură, într-o nesfârşită sărbătoare, fără măsură, lege ori timp (...) Să-ţi scoţi consoarta la grădină era ceremonie sanctă, declaraţie de stabilitate, legământ şi strigare în obrazul lumii şi al cerului. Trei datorii sfinte avea bărbatul bucureştean către femeia lui: să-şi puie pirostriile la biserică în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu, să-i dea numele şi trupul său şi s-o scoaţă vara, măcar şi-o dată pe săptămână, la grădină”, scria Radu Anton Roman în "Suflet candriu de papugiu”, apărută la Noi Media Print.
Bucureştiul secolului al XIX-lea era un oraş plin de vegetaţie. În 1879, din cele 2.925 de hectare, cât se întindea oraşul, 67% erau deţinute de parcuri, vii, grădini de agrement, grădini fructifere şi grădini de legume. Restul de 14% erau construcţii şi curţi, terenuri virane - 10% şi 9% - străzi şi pieţe, potrivit "Annuaire general de la Roumanie”, Paris, 1917.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Comparaţia Bucureştiului de la început de secol XX cu un oraş-grădină apare într-o lucrare publicată la Paris”, scrie Bogdan Andrei-Fezi în cartea sa „Bucureştiul european”, apărută la Curtea Veche. El citează: "În 1917, Eugene Pittard scria: "Suprafaţa Bucureştiului este imensă. Ea o depăşeşte cu mult pe cea a oraşelor occidentale care au acelaşi număr de locuitori (...) Astăzi se vorbeşte mult despre oraşele-grădină. Bucureştiul este un vast oraş-grădină, ceea ce îi dă, din punct de vedere al circulaţiei aerului şi al expunerii la soare, avantaje de care, după cât se ştie, puţine oraşe pot beneficia în asemenea grad”.
A existat pe la 1923 chiar şi o Casă a Grădinilor în Capitală.
Germanii şi austriecii sunt primii care proiecteză grădini la Bucureşti. "Preambulul lucrărilor pentru grădina Cişmigiu este, în 1830, sub direcţia arhitectului A. Helft, aşa cum pot fi ele văzute pe Planul bălţii Cişmegiului”, din 1844”, potrivit lui Ioan C. Băcilă în "Bucureştiul vechi”.
Potrivit cercetătorului Bogdan Andrei-Fezi, germanul Ferdiand Lassalle va afirma că grădina Cişmigiu "întrece cu mult tot ce poate arăta Germania”, şi că în ce priveşte grădinile publice, nu există alt oraş, în afară de Paris, care se poate compara cu Bucureştiul din acest punct de vedere. Iar jurnalistul francez Frederic Dame numeşte acest parc "grădina Cişmigiu, al nostru Parc Monceau”.
Grădina din centrul Bucureştiului a fost asemuită cu Jardin des Plantes din Paris, însă grădinile franceze din acea epocă erau geometrice, iar cea bucureşteană este de tip englez.
"Cişmigiu” vine de la cişmea, din turcă, "ceşme” însemna instalaţia prevăzută cu pompă pentru a scoate apa, iar cişmigiul era slujbaşul însărcinat cu îngrijirea cişmelelor. Iniţial era cunoscut sub numele de Lacul lui Dura Neguţătorul.
Cea mai veche grădină publică din Bucureşti, Cişmigiu, a fost construită după ce domnitorul Alexandru Ipsilanti a poruncit în 1779 să se ridice o cişmea, pe latura străzii Ştirbei Vodă de astăzi. "Lângă cişmea îşi avea locuinţa supraveghetorul cişmelelor oraşului, Dumitru Suiulgi-başa, "marele cişmigiu”. Înainte de amenajare, aici se afla o baltă de izvoare subterane, cu papură şi stuf, adăpost pentru raţele sălbatice”, scrie istoricul Alexandru Ofrim în cartea sa "Străzi vechi din Bucureştiul de azi”, apărută la Humanitas. Şi astăzi, în Grădină raţele sălbatice sunt admirate şi hrănite pe lac de copii.
A urmat în 1844 amenajarea unui parc în jurul lacului, în vremea lui Gheorghe Bibescu. Proiectul i-a fost încredinţat arhitectului peisagist german Carl Friedrich Wilhelm Meyer, cel care a realizat amenajarea şi la parcul de la Şosea. El va fi numit directorul grădinilor publice din Bucureşti. Urma să rămână în Bucureşti 3 luni, dar a rămas până la moartea sa, în 1852.
"În 1852 apare un regulament care interzice călcarea ierbii şi ruperea florilor, pescuitul şi comportamentul zgomotos al vizitatorilor. Proprietate a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Parcul Cişmigiu a fost cedat municipalităţii în 1884”, scrie Alexandru Ofrim.
Vara, bucureştenii se puteau plimba cu barca pe lac, iarna, lacul se transforma în patinoar. Aici se organizau cooncursuri de patinaj („cursa de mică iuţeală” - înconjurarea lacului o singură dată, "cursa figurilor” - cu figuri acrobatice, "cursa de fond” - se ocolea de trei ori lacul), potrivit istoricului.
La intrarea dinspre strada Ştirbei Vodă se află Izvorul lui Eminescu. În secolul al XIX-lea, sacagiii se aprovizionau de aici cu apa care se vărsa în Lacul lui Dura Neguţătorul, potrivit istoricilor.
Suprafaţa actuală a grădinii este de 14 hectare.
Astăzi, punctele de atracţie sunt grădina de trandafiri, rondul roman, o platformă circulară, restaurantul aflat pe insulă, Monte Carlo, chioşcul pentru orchestră, lacul, colţul cu arbori şi arbuşti dinspre Liceul "Gh. Lazăr”, colţul şahiştilor, colţul copiilor, Izvorul lui Eminescu, La Cetate, numită aşa după ruinele mănăstirii construite de logofătul Văcărescu la 1756. Păunii, lebedele albe şi raţele cu ciuf sunt atracţia zilelor noastre, dinspre intrarea din Ştirbei Vodă.
Grădina este casă pentru exemplare declarate de arbori ocrotiţi: Platanus, Torreya nucifera - lângă Grotă, Torreya californica, Cedrus atlantica (pin roşu japonez) şi Picea excelsa inversa (molid roşu).
Jocurile copiilor, şahul, lectura, conversaţiile, hrănirea porumbeilor, plimbările cu barca sunt câteva dintre activităţile care adună bucureştenii la umbră. Festivaluri de folclor, activităţi pentru copii, dar şi Târgul statelor membre UE, care sunt organizate aici aici de-a lungul anului.
Grădina Icoanei
La mijlocul zilei, grădina cu mult nisip este traversată de multe cărucioare, biciclete, de bucureşteni. Diverse limbi pământene pot fi auzite aici, oaza fiind în apropiere de ambasade. Câteva maşini electrice sunt la dispoziţia copiilor. Din cauza suprafeţei mici, Grădina Icoanei este un loc doar pentru relaxare şi joacă, pentru citit şi "causerie”.
Pe la mijlocul secolului XIII, tinerii de pe la marginile Bucureştilor găseau loc de relaxare în zona bălţii cunoscută ca “Balta de la Icoană”. Acesta este locul pe care astăzi se găseşte oaza de verdeaţă Grădina Icoanei.
Pârâul “Bucureştioara” izvora din Balta de la Icoană, fiind astupat între 1832 şi 1846, căci Bucureştii au cunoscut mare avânt în extindere în acea perioadă. Povestea grădinii continuă. După nici trei ani apărea colţul de verdeaţă sub forma unei grădini de piaţă publică. Se numea “Maidanul Icoanei”, încă la periferie de oraş. Puţini ar fi pariat că zona va deveni peste ani centrul Bucureştiului.
Se spunea că Balta Icoanei, înconjurată de sălcii şi de stufăriş, era foarte adâncă, putând uşor înghiţi un cal cu călăreţ cu tot. Mihail Sadoveanu descrie locul, în povestirea "Despre Blata Icoanei": "Unde-i acu grădina Icoanei, era o mocirlă mare, un fel de baltă... Veneau şi raţe sălbatice primăvara. Din balta aceea curgea un pârâu prin Scaune, la Sfântu Gheorghe".
În 1861, Primăria a început lucrările de asanare a lacului, iar în 1872 a fost amenajată actuala Grădină a Icoanei de horticultorul Louis Leyvras.
Aleile sunt cu nisip, iar locurile de joacă au fost pavate anul acesta cu tartan. Un fir de apă străbate grădina de la un capăt la altul.
Grădina Icoanei este înscrisă în lista monumentelor istorice din sectorul 2, la adresa Piaţa Cantacuzino Gh. f.n. sector 2 (delimitată de str. pictor Arthur Verona - str. D.A. Xenopol - str. dr. Dimitrie Gerota), cu cod LMI B-II-a-B-18301.
La intrarea în parc este Monumentul lui G. C. Cantacuzino, om politic liberal, fost ministru de finanţe şi director al ziarului Voinţa Naţională, realizat de sculptorul Ernest Henri Dubois (1863 - 1931) în 1904.
În Grădina Icoanei este Gargantua restaurantul cu o cochetă terasă. De dragul localului, se impune un popas pe terasă pentru o limonadă, în răcoarea grădinii. Pentru cei care vor să petreacă o seară completă în oraş, Teatrul Bulandra este vizavi, aşa că în serile stagiunii aici pot fi văzute unele dintre cele mai bune spectacole.
Grădina Botanică
Gladiolus murielae (gladiolă stelată, originară din Africa) şi Tigridia pavonia (tigridia sau floarea tigru, originară din Mexic) atrag privirile în zona statuii lui D. Brândză din Grădina Botanică, care are o suprafaţă de 17,5 hectare.
Pe Colina Dobrogeană creşte Galium verum (Sânziene galbene, Drăgaică) - o plantă considerată magică, o plantă de care se leagă obiceiuri, credinţe, legende, iar Calycanthus occidentalis, în engleză spicebush, sweetshrub, este un arbust originar din California, care se remarcă nu doar prin florile sale, ci şi prin mirosul plăcut pe care îl emană coaja strivită a ramurilor. A fost plantat în Grădina Botanică mai întâi în 1895, apoi în 1958.
Prima grădină botanică din Bucureşti a fost întemeiată în 1860, lângă Facultatea de Medicină, de către Carol Davila. Grădina a fost mutată în spaţiul actual în 1884 de către Dimitrie Brândză, botanist român, unul dintre întemeietorii şcolii botanice româneşti, şi de către Louis Fuchs, arhitect peisagist belgian.
Grădina a fost inaugurată în 1891, după ce serele au fost construite şi populate, dar a fost afectată de inundaţia care a avut loc în 1892. Grădina a fost avariată în timpul Primului Război Mondial, când a fost folosită de trupele de ocupaţie germane, şi în al Doilea Război Mondial, când a fost atinsă de bombardamentele anglo-americane de la 4 aprilie 1944. Atunci, din cele peste 700.000 de planşe ale herbarului au fost salvate numai 200.000. Herbarul Grădinii Botanice din Bucureşti are astăzi circa 500.000 de planşe, fiind organizat pe două mari secţiuni.
Muzeul Grădinii Botanice se află situat la intrarea în Grădină, într-o clădire în stil brâncovenesc. În muzeu sunt expuse peste 5.000 de specii de plante, inclusiv 1.000 de specii exotice.
Pe lângă arbuşti precum smochinul sau rodiul, aici cresc numeroase alte plante, multe dintre ele erbacee. În Grădina Italiană sunt merişori şi în sectorul Rosarium sunt peste 300 de specii de trandafiri. Grupul de chiparoşi a fost plantat în jurul anului 1890, curând după ce grădina botanică a fost mutată în Cotroceni.
În ultimul weekend din luna iulie, Grădina Botanică va găzdui Marele Picnic ShortsUp, când vor fi proiectate filme scurte din toate colţurile lumii. În septembrie, la Grădina Botanică este expoziţie de plante cu vânzare.
Programul de vizită este în perioada 16 martie – 15 octombrie între orele 8.00 şi 20.00. Muzeul este deschis de marţi până vinery, în intervalul 10.00-15.00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică în intervalul 9.00-13.00. Serele sunt deschise publicului vizitator în zilele de marţi, joi, vineri, între orele 10.00-15.00, iar sâmbătă şi dumincă între 9.00-13.00.
Preţuri bilete: spaţii exterioare: 5 lei biletul întreg (adulţi), 2 lei biletul redus (şcolari, studenţi, pensionari); sere: 3 lei biletul întreg, 1 leu biletul redus; muzeu: 2 lei biletul întreg, 1 leu biletul redus. Copii sub 7 ani, studenţii şi cadrele didactice ale Universităţii din Bucureşti au acces gratuit.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
