Nistor Cătălin Ioan, director interimar la Filarmonica de Stat Transilvania Cluj, a renunţat la funcţie pentru că nu a dorit să ia măsuri împotriva unor colegi, se arată într-un anunţ publicat pe pagina de Facebook a instituţiei, în care este precizat că noul manager temporar este Rareş Sângeorzan.
Solicitarea de încetare a mandatului a fost făcută de Nistor Cătălin Ioan joi, la Consiliul Judeţean Cluj. El a fost numit manager interimar pe 20 octombrie 2020, până la ocuparea postului prin concurs.
Motivele invocate în solicitare sunt: „La data de 18.11.2020, în cadrul Filarmonicii a fost efectuat un control de către Serviciul Corp Control Preşedinte din cadrul Consiliului Judeţean. În urma raportului primit au fost impuse o serie de măsuri directe la adresa unor colegi din cadrul instituţiei. Mi-ar fi foarte greu să implementez aceste măsuri în condiţiile în care sunt coleg de peste 16 ani cu aceste persoane, de când m-am angajat. Îi respect şi îi apreciez pe aceşti colegi, iar colaborarea mea cu dânşii a adus o contribuţie solidă în ceea ce priveşte experienţa mea profesională ca artist”.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Solicitarea a fost aprobată începând cu data de 26 noiembrie 2020.
Rareş Sângeorzan, interpret la fagot şi membru al cvintetului Duende, în vârstă de 44 de ani, a fost propunerea sindicatului din cadrul Filarmonicii de Stat Transilvania pentru a prelua funcţia şi a fost desemnat de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj manager interimar până la ocuparea postului prin concurs.
Sângeorzan este lider de sindicat şi preşedinte al Societăţii Filarmonica Transilvania, partener oficial în organizarea Festivalului Internaţional „Toamna Muzicală Clujeană”, începând cu anul 2016.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.