Lidia Bodea, directorul general Humanitas, a demisionat din Asociaţia Editorilor din România (AER) în semn de protest faţă de lansarea vineri, la Târgul Internaţional de Carte de Învăţătură Gaudeamus, a cărţii lui Dan Voiculescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Într-o scrisoare publicată pe Facebook şi adresată preşedintelui şi directorului executiv al AER, Lidia Bodea şi-a anunţat demisia din asociaţie. 

"Vă rog să luaţi act de demisia mea din calitatea de membru al Comitetului Director al Asociaţiei Editorilor din România.
Vă asigur că este o decizie îndeajuns cumpănită, cu atât mai mult cu cât ea vine la capătul a mai bine de zece ani de când, în urma voturilor acordate în Adunările Generale AER, am asumat acest mandat. De fapt, este o hotărâre pe care o iau tocmai pentru că nu am reuşit să răspund aşa cum mi-aş fi dorit încrederii acordate de către cei care m-au votat şi care au considerat că prezenţa mea în Consiliul Director va fi o garanţie a respectării statutului AER. Din păcate, de câtăva vreme constat că, deşi primul chemat să asigure respectarea statutului, Consiliul Director pare a fi primul dispus să-l ignore, cel puţin în punctele în care acesta vorbeşte despre ”prestigiu, imagine, conduită ireproşabilă, criterii calitative şi nu cantitative, spirituale şi nu comerciale, departe de orice ingerinţe sau presiuni de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin”, a scris directorul general al editurii Humanitas. 

"Nu-mi fac iluzia că gestul meu va schimba foarte mult lucrurile, dar îl prefer lipsei de reacţie şi tradiţionalului ”să-nchidem ochii”. Suntem în plin târg de carte şi vede prea multă lume ceea ce noi, înăuntrul Asociaţiei, preferăm să ne prefacem că nu vedem: vi se pare că, lansând astăzi la ora 14.00 paginile cu titlul "Lupta politică", autor Dan Voiculescu, comentată de Dan Puric, Adrian Năstase, Mircea Diaconu, Bogdan Chirieac, Sorin Roşca Stănescu, Mugur Ciuvică şi Victor Ciutacu, editura RAO slujeşte „prestigiul şi conduita ireproşabilă” a editorului român, „departe de orice ingerinţe de ordin politic, ideologic, naţionalist-şovin”?", a continuat Lidia Bodea. 

"În discuţie nu e, desigur, dreptul legal al unui editor de a publica ce-i place şi de a-şi comenta fapta editorială cu cine-i place. În discuţie e însă moralitatea. Mai există şi aşa ceva pe lume. În numele cenzurii morale, noi nu umblăm goi pe stradă. Iar în raport cu ea, ceea ce se-ntâmplă acum la Gaudeamus e mai mult decât poate suporta bunul simţ: este expunerea urâţeniei în mijlocul unei mulţimi care a venit acolo pentru splendoare, nu pentru abjecţie".

Dan Voiculescu a lansat vineri, la standul editurii RAO, cartea "Lupta politică" vol II, în prezenţa "colegilor de celulă", după cum declara, Sorin Roşca Stănescu şi Adrian Nătase. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.