Directoarea Centrului Naţional al Dansului Bucureşti, coregrafa Vava Ştefănescu, a susţinut marţi o conferinţă de presă la care a prezentat şi unde a fost discutată situaţia instituţiei din subordinea Ministerului Culturii care se confruntă cu probleme financiare. Ea a explicat că CNDB are posibilitatea de a plăti chiria anul acesta până pe 15 mai, pentru a mai putea susţine câteva spectacole, şi nu exclude să recurgă la „soluţii radicale”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Pe 2020, CNDB a primit un buget total de 2,447 milioane de lei. Din acesta, 2,173 milioane de lei o reprezintă subvenţia de la stat, iar 274.000 de lei, venituri proprii.

Salariile pentru cei 21 de angajaţi, indemnizaţii, diurne şi contribuţii reprezintă 1,52 milioane de lei, în timp ce bunurile şi serviciile reprezintă 861.000 de lei.

Vava Ştefănescu a declarat marţi că, din 2017, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti are o relaţie „din ce în ce mai disfuncţională” cu Ministerul Culturii, în subordinea căruia se găseşte.

„Cred că e nevoie undeva să se rupă pisica, ca să zic aşa, să se schimbe ceva”, a spus Ştefănescu. „Eu nu am răspunsuri, am doar întrebări”, a completat directoarea.

Prezentă la conferinţă, Corina Şuteu, fost ministru al Culturii, care este de părere că „alternativa artistică creează patrimoniul”, a făcut o paralelă privind rezolvarea situaţiei cu mobilizarea pentru Roşia Montană. „La nivelul mobilizării artiştilor, se deteriorează şi rolul fiecăruia în povestea asta. Noi suntem mai cunoscuţi pentru protestele din faţa Ministerului Culturii decât pentru spectacolele pe care le facem”, a răspuns Ştefănescu.

„Publicul nu ar trebui să fie interesat de această situaţie, el ar trebui să dezbată pe idei artistice”, a mai afirmat directoarea.

Conducerea CNDB a spus că a solicitat o întrevedere cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, însă aceasta a avut loc cu secretarul de stat care se ocupă de domeniu, şi a mai precizat că nu a primit niciun răspuns la cele 16 solicitări făcute în ultimele luni.

Secretarul de stat Cosmin Marcovici le-a spus, a explicat Ştefănescu, că a găsit o soluţie, dar că nu a avut timp să vadă dacă este legală şi că mai durează câteva zile până să stabilească asta.

„Cred că ar trebui să ne oprim vreo 6 luni şi să vedem ce se întâmplă. Avem posibilitatea să plătim chiria până pe 15 mai, ca să facem patru spectacole, să găzduim alte şase şi să continuăm cursurile de dans”, a explicat Ştefănescu.

Vava Ştefănescu a cerut, marţi, sprijinul publicului şi al unor instituţiilor similare, care să scrie mesaje pe această temă.

„Nu ştiu dacă demisia ar rezolva ceva, dacă... Dacă vă vine vreo idee, vă rog să ne scrieţi”, a transmis ea publicului. „Este o stare de agresivitate, care ţi se aplică continuu, şi de nedreptate. E bine să rupem şi acest obicei pervers. Chiar mă gândesc la soluţii radicale, dar nu sunt sigură că aşa vreau să trăiesc aşa în următorii 4 ani. Să dăm în judecată diverse persoane publice care, practic, distrug vieţi. Este vorba despre asumări la nivel personal”.

Ea se aşteaptă ca în urma acţiunilor întreprinse recent să existe represalii. „Pentru că am făcut grevă, pentru că am ţinut această conferinţă de presă, mă aştept la represalii de altă natură. Am formulat diverse direcţii şi soluţii de-a lungul anilor, dar nu cred că e bine să mai stăm în aşteptarea asta continuă. Centrul nu poate singur, clar, nu are cum să stârnească o voinţă politică peste noapte”.

Ea a subliniat că mutarea Centrului în sala Omnia este încă în aşteptare. „Nu avem Guvern pentru a fi întrunită comisia interministerială, aşa cum ar trebui, pentru a discuta mutarea sediului. La ultimele discuţii de lucru ale noastre, am realizat că nu va fi o clădire mare, ci va crea un context intim, foarte fluid”, a mai spus ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.