La doar câteva zile după ce i-a succedat mamei sale, Margrethe a II-a, la tronul Danemarcei, noul rege Frederik al X-lea şi-a dezvăluit, pe neaşteptate, memoriile. Un veritabil bestseller, "Kongeord" se vinde rapid. Librăria daneză Saxo a declarat pentru BBC că a vândut 25 de exemplare pe oră de la lansare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Intitulată "Kongeord", sau "Cuvântul regelui" în daneză, cartea de 110 pagini reconstituie tinereţea suveranului în vârstă de 55 de ani, explorează viziunea sa asupra monarhiei şi trece în revistă criticile primite şi cuplul pe care îl formează cu soţia sa, regina Mary.

Cartea este rezultatul unui an de interviuri cu Jens Andersen, marele biograf danez care a scris deja o biografie a lui Frederik în 2017.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

La finalul unei ceremonii sobre, care a avut loc la 14 ianuarie la Copenhaga, regele Frederik al X-lea a urcat oficial pe tronul Danemarcei, în urma abdicării reginei Margrethe a II-a, în vârstă de 83 de ani, la sfârşitul unei domnii de 52 de ani.

Cu o cotă de popularitate de peste 80%, Frederik, prinţ moştenitor de la vârsta de trei ani, s-a impus discret în umbra mamei sale, în special prin angajamentul său în favoarea cauzei climatice.

Sportiv, temerar, tatuat şi vorbitor de franceză, monarhul şi soţia sa, australianca Mary Donaldson, au adus o anumită modernitate monarhiei daneze, care datează de la regii vikingi din secolul al X-lea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.