Criticul literar şi eseistul George Steiner, supravieţuitor al Holocaustului, a murit pe 3 februarie, în Marea Britanie, la vârsta de 90 de ani, informează BBC.
Steiner a murit în Cambridge, unde a petrecut jumătate de secol ca profesor la Churchill College.
Născut într-o familie de evrei austrieci, în Franţa, în 1929, Francis George Steiner şi familia lui au ajuns în Statele Unite în 1940.
Steiner a crescut vorbind limbile franceză, germană şi engleză, apoi a învăţat şi italiana.
A studiat la universităţile Harvard şi Chicago înainte de a se muta în Marea Britanie, unde a lucrat la revista The Economist timp de patru ani, în anii 1950.
A fost unul dintre cei doi elevi evrei din şcoala din Franţa în care a învăţat care au supravieţuit Holocaustului. Această perioadă neagră în istoria Europei i-a marcat scrierile.
Deşi a fost un mare susţinător al artelor, scriind mult pe această temă, el era de părere că nu reprezintă un scut împotriva ororilor Holocaustului.
A scris critică literară, filozofie şi lucrări de lingvistică şi a fost apreciat şi dezaprobat, deopotrivă.
A fost profesor invitat la numeroase universităţi şi a primit, între altele, însemnele de Cavaler al Legiunii de Onoare.
A fost căsătorit cu istoricul Zara Steiner, cu care a avut doi copii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.