Corul Filarmonicii „George Enescu” va susţine, pe 7 martie, de la ora 19.00, un concert prin care va fi marcată împlinirea a 130 de ani de la inaugurarea Ateneului Român.
Concertul aniversar va fi condus de dirijorul Iosif Ion Prunner, iar Andrei Licareţ va interpreta la pian.
Între invitaţi se numără membri ai orchestrei simfonice a Filarmonicii „George Enescu”, în formaţia Atheneum Brass Quintet. Ei vor interpreta, în sonorităţi proprii, lucrări celebre de Johann Pachelbell şi Wolfgang Amadeus Mozart.
Ateneul Român a fost inaugurat în urmă cu 130 de ani printr-o conferinţă susţinută de scriitorul Alexandru Odobescu.
Biletele pentru acest concert pot fi cumpărate de la casa de bilete a Ateneului Român.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.