Editura Corint pregăteşte unul dintre primele volume despre lupta împotriva epidemiei coronavirusului, care îşi propune să ofere cititorilor din ţară şi din străinătate o imagine realistă a eforturilor chinezilor de a învinge acest flagel. Cartea "Coronavirus, inamicul nevăzut. Poveşti din Wuhan 2020" va apărea în colecţia Descoperă China, în luna aprilie.
Declaraţii, articole, fotografii, relatări personale sunt mărturii de netăgăduit ale curajului şi determinării locuitorilor din Wuhan care au rămas aici după închiderea lui.
Este povestea emoţionantă a celor care şi-au continuat munca pentru a menţine funcţionarea normală a oraşului: cadre medicale care au sfidat ameninţarea virusului pentru a salva vieţi, arhitecţi şi constructori care au contribuit la ridicarea spitalului Huoshenshan în doar zece zile şi mulţi alţi oameni obişnuiţi din întreaga ţară care şi-au oferit sprijinul.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cartea dezvăluie, totodată, mesajele de încurajare şi ajutoarele umanitare venite din toate colţurile lumii, fiind astfel un tribut adus tuturor celor care s-au alăturat luptei.
Nota editorilor chinezi: Numeroase persoane din mass-media au dovedit curaj şi au pătruns în zonele afectate, prezentând, prin imagini şi cuvinte, poveşti adevărate şi emoţionante, încurajându-ne să rezistăm, să facem mai mult şi să ne continuăm eforturile. Ca editori, le recunoaştem pe deplin meritele. Datorită lor, lumea poate fi martoră la dârzenia şi eroismul oamenilor din Wuhan şi poate surprinde spiritul şi forţa Chinei.
Fragment pag. 23-24
"Sunt curier în Wuhan. Ceea ce fac pare simplu şi banal. Cu toate astea, în această perioadă aparte am avut o serie de experienţe pline de înţeles. Multe comenzi sunt însoţite de bilete de genul: „Te rog să-i rogi pe părinţii mei să poarte măşti de protecţie când ies din casă, să se spele pe mâini şi să-şi schimbe îmbrăcămintea imediat ce ajung acasă. Multe mulţumiri.” Înţeleg îngrijorările celor care scriu astfel de bilete şi le transmit părinţilor aceste mesaje. Apoi sunt bilete fără nicio cerere specifică, de pildă: „Acestea sunt pentru mama şi tata. Mulţumiri pentru efort!” „Mulţumiri! Mama şi tata sunt singuri acasă, iar eu nu mă pot întoarce.” „Mulţumiri, nu pot veni să îi vizitez pe mama şi tata cât timp oraşul este în izolare.” La început, nu am înţeles rostul unor asemenea bilete şi ce voiau oamenii de la mine. Mai târziu, mi-am dat seama că oamenii nu găseau altă modalitate de a spune cât de mult le lipseau părinţii. Tot ce pot face este să lase un mesaj cuiva ca mine care le va vedea părinţii şi asta le va oferi un fel de alinare. De aceea, de fiecare dată când livrez aceste mesaje, simt că ele au greutate şi sens. Sunt mai mult decât simple lucruri, ele transmit emoţii".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.