Muzeul Luvru din Paris, închis de duminică după ce personalul a solicitat dreptul de a fi protejaţi în faţa răspândirii coronavirusului, şi-a redeschis porţile miercuri, la mijlocul zilei, a anunţat conducerea într-un comunicat, citat de AFP.
Evocând "îngrijorări legitime" ale salariaţilor în faţa extinderii coronavirusului în Franţa, conducerea celui mai vizitat muzeu din lume subliniază că "prioritatea absolută" este "de a asigura securitatea agenţilor şi a vizitatorilor", indicând că "la ora actuală, recomandările autorităţilor competente sunt pentru deschiderea muzeelor".
"A existat o reuniune de informare între angajaţii muzeului şi conducere, cu privire la situaţia sanitară şi măsurile de prevenţie pentru coronavirus, acest lucru întârzie deschiderea muzeului", a declarat o reprezentantă a muzeului. "Discuţiile au durat toată dimineaţa", a adăugat ea.
Guvernul francez a anunţat, sâmbătă, că adunările mai mari de 5.000 de persoane sunt anulate, ca urmare a propagării coronavirusului.
Muzeul Luvru a fost vizitat de 9,6 milioane de persoane în 2019. La jumătatea lunii ianuarie, muzeul parizian a fost blocat o zi de grevişti care se opuneau unui proiect de reformă a legii pensiilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...