Vikram Sedona, în vârstă de 18 ani, şi Giuseppe Gibboni, în vârstă de 17 ani, din Italia, au câştigat locurile doi şi trei la Secţiunea Vioară, fiind premiaţi de Pierre Amoyal, preşedintele juriului. Premiul întâi nu s-a acordat în această ediţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vikram Sedona (Italia, 18 ani) este câştigătorul locului al doilea la secţiunea vioară a Concursului Internaţional "George Enescu", ediţia 2018. Pe locul trei s-a clasat Giuseppe Gibboni (Italia, 17 ani). Cel de-al treilea finalist, ucraineanul Orest Smovzh (Ucraina, 27 de ani) a primit un premiu special constând într-o serie de cursuri de măiestrie oferite de Silvia Marcovici şi Mihaela Martin. Locul întâi nu s-a acordat la această ediţie ca urmare a deciziei preşedintelui juriului Pierre Amoyal.

Vikram Sedona a mai primit de asemenea, două premii speciale: invitaţia de a concerta la Lisabona în cadrul festivalului al cărui director muzical este dirijorul Christoph Poppen, cel care a condus orchestra Filarmonicii „George Enescu” în seara finale şi încă o invitaţie specială, din partea unuia dintre membrii juriului, Eduard Schmieder.

Preşedintele juriului Pierre Amoyal a prezentat rezultatele jurizarii menţionând faptul că pe lângă cei trei tineri muzicieni finalişti, în concurs au mai fost alţi 48 de concurenţi, de asemenea talentaţi, care au demonstrat un mare potenţial. Preşedintele juriului a considerat că are responsabilitatea de a păstra acest echilibru faţă de toţi concurenţii şi, în consecinţă, a decis ca premiul întâi să nu se acorde la această ediţie.

„Ne-am bucurat de o seară excepţională, nişte concurenţi expresivi, cu o tehnică bună, maturi la o vârstă foarte fragedă. Am văzut talentul native şi potenţialul. Preşedintele juriului este suveran şi a dorit să marcheze faptul că pe lângă darul excepţional este nevoie de încă şi mai multă persistenţă pentru a valorifica talentul. Muzicienii se formează întreaga viaţă, iar decizia din această seară marchează pentru toţi concurenţii acest mesaj”, spune Mihai Constantinescu, directorul Concursului şi Festivalului Internaţional „George Enescu”.

Juriul de specialitate al Secţiunii Vioară a fost format din Pierre Amoyal, (Preşedintele Juriului), Salvatore Accardo, Agustin Leon Ară, Remus Azoiţei, Silvia Marcovici, Eduard Schmieder, Viktor Tretyakov, Pavel Vernikov, Krzysztof Wegrzyn.

Susţinând concerte în Italia, Austria, Malta, Elveţia, Germania, Polonia, Rusia şi Franţa, Vikram Sedona studiază în prezent în cadrul Universităţii de Arte din Graz. Are 18 ani. Deţine Premiul I la Concursul Internaţional de vioară „Andrea Postacchini”, obţinut în anul 2017.

Ocupantul locului trei, Giuseppe Gibboni (Italia) s-a născut pe 16 mai 2001 şi interpretează la o vioară F.Landolfi încredinţată în 1751 Fundaţiei Pro Canale din Milano. Este cunoscut drept „miracolul italian”: a participat la programul „Prodigies - Music is life” al RĂI 1, în colaborare cu UNICEF şi a înregistrat un disc cu Warner Classics care îi poartă numele. A câştigat Premiul I la Concursul Internaţional de Vioară „L. Kogan”, Bruxélles, Premiul I la Concursul Internaţional „A. Postacchini” şi Premiul Special pentru cea mai bună interpretare a Capriciilor de Paganini.

Orest Smovzh (Ucraina), concurentul care nu a mai urcat pe podium, este în prezent student în cadrul Institutului Peabody. A studiat vioara cu mama să, cu prof. Nadiya Varyanko, precum şi cu Mariya Futorska, Yaroslava Rivnyak, Dmytro Tkachenko, Qian Zhou. A absolvit Academia Naţională de Muzică Tchaikovsky din Ucraina şi Conservatorul de Muzică Yong Siew Toh din Singapore. A participat la masterclass-uri cu Vadim Repin, Ilya Gringolts, Ivry Gitlis, Gyorgy Takacs-Nagy, Nigel North, Bernard Lanskey, Pierre Amoyal, Nam Yun Kim, Petru Munteanu, Kszysztof Węgrzyn, Takashi Shimizu, David Takeno şi Norman Fischer. A cântat pe instrumente construite de Guarneri del Gesù, Jean-Baptiste Vuillaume, Carlo Landolfi, Lorenzo Storioni şi Ştefan-Peter Greiner, împrumutate de regretatul Rin Kei Mei şi din colecţîi private. Este născut pe 27 martie 1991 şi în anul 2015 a fost desemnat câştigător al Concursului pentru vioară solo „Tadeusz Wroński.

Între 1 şi 23 septembrie, 270 de tineri artişti din 39 de ţări pe tot globul vin la Bucureşti să intre în competiţie pentru a câştiga un trofeu  în cadrul ediţiei 2018 a ConcursuluiEnescu.

Cu vârste cuprinse între 16 ani - cel mai tânăr concurrent înscris în Concurs - şi 33 de ani - vârsta maximă admisă, tinerii muzicieni susţin recitaluri cu unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale secolului XX, dar şi ale compozitorului George Enescu. Concurenţii evoluează în faţa juriului de specialitate, format din mari muzicieni consacraţi şi în faţa publicului în cele trei etape de concurs şi în cadrul Galelor Finale cu Orchestră, pentru cele trei secţiuni: Violoncel, Vioară şi Pian. La secţiunea Compoziţie, lucrările vor fi jurizate în formatul original, acestea fiind trimise de fiecare candidat în parte şi având numele secretizat până la încheierea procesului de jurizare.        

La 60 de ani de la prima ediţie, înplin an de sărbătoare a Centenaruluişi a 137 de ani de la naşterea compozitorului George Enescu, Concursul Internaţional George Enescu propune publicului o experienţă unică, şi extinde perspectivele cultural şi educaţionale într-un început de dezbatere despre felul în care muzica clasică poate transforma şi construi o societate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.