Concertul pentru pian şi orchestră compus de George Enescu la vârsta de 16 ani, la Paris, va fi interpretat pentru prima dată la Sala Radio pe 10 mai.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Concertul va fi susţinut de pianista Luiza Borac şi Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Rossen Gergov, aflat pentru prima dată la pupitrul ansamblului. Gergov a mai dirijat Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bulgare, Noord Nederlands Orkest (Groningen – Olanda), Filarmonica din Sofia, Orchestra Sinfonica Siciliana, Orquestra Sinfônica de Porto Alegre (Brazilia) şi Deutsches Symphonie-Orchester Berlin.

Din programul serii de vineri va face parte şi Concert în la minor pentru pian şi orchestră, compus de norvegianul Edvard Grieg la vârsta de 24 de ani.

Luiza Borac şi-a construit o carieră internaţională şi este un promotor al lucrărilor lui Enescu peste hotare. În 2007, albumul ei „Complete Piano Works by George Enescu” a obţinut BBC Music Award pentru cel mai bun CD de muzică instrumentală al anului, dintr-o selecţie de 1.500 de CD-uri.

Printre cele peste 30 de premii internaţionale obţinute de Borac se numără premiul I şi premiul publicului la Edvard Grieg International Piano Competition – Oslo şi premiul I la Mendelssohn Piano Competition – Berlin. 

În cea de-a doua parte a serii de la Sala Radio va fi interpretată Simfonia nr. 7, creaţie ce poartă semnătura compozitorului ceh Antonin Dvořák. Premiera absolută a lucrării a avut loc în 1885, la Londra, cu Dvořák însuşi la pupitrul dirijoral. 

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live, pe radioromaniacultural.ro şiromania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi la casa de bilete a Sălii Radio.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.