Prietenia dintre sculptorul Constantin Brâncuşi şi scriitorul James Joyce va fi celebrată la Bucureşti printr-un concert extraordinar, care va avea loc pe scena Ateneului Român pe 19 februarie, de la ora 19.00, anunţă organizatorii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Concertul prieteniei dintre Constantin Brâncuşi şi James Joyce”, pus în scenă de pianista Ana Silvestru, are ca invitaţi artişti consacraţi precum Paul Handschke - solo cellist la Orchestra Tonhalle Zürich, violonistul Cosmin Bănică - concertmaistru al Orchestrei Tonhalle din Zürich, violonistul Rafael Butaru - concertmaistru al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti şi clarinetistul Emil Vişinescu - solo clarinetist al Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”.

„Acest concert este un omagiu adus muzicalităţii remarcabile a lui Constantin Brâncuşi, precum şi unor teme importante ale creaţiei celor doi mari artişti: exilul, patria lăsată în urmă, dar care le-a rămas aproape, în suflet, tragedia războiului, fluiditatea şi evoluţia infinită a operei de artă”, a declarat Ana Silvestru, cea care a gândit evenimentul.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Concertul de la Ateneul Român va debuta cu Sonata a III-a „în caracter popular românesc” pentru vioară şi pian a lui George Enescu - o emblemă a culturii române în care, la fel ca în „Coloana Recunoştintei fără sfârşit “, arta ţărănească este ridicată la sublim. Va urma Trio „Contraste” de Béla Bartók, o lucrare cu care Brâncuşi, rafinat meloman, era familiarizat.

„Prin alăturarea Sonatei a III-a de George Enescu cu Trio „Contraste” publicul va putea admira două abordări diferite ale aceleiaşi culturi de către doi dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului XX”, a explicat Ana Silvestru. 

După care, în sala Ateneului Român se va auzi Sonata pentru violoncel şi pian de Claude Debussy, una dintre capodoperele compuse în timpul Marelui Război, perioadă pe care James Joyce a petrecut-o la Zürich, unde a frecventat Cabaretul Voltaire şi unde i-a cunoscut pe Tristan Tzara şi Marcel Iancu. Seara se va încheia cu Trioul pentru pian, vioară şi violoncel pe teme populare irlandeze de Frank Martin, una dintre cele mai iubite lucrări inspirate de folclorul irlandez.

„Am gândit acest eveniment ştiind că 2022 este anul în care celebrăm un secol de la publicarea romanului „Ulysses” şi 140 de ani de la naşterea, pe 2 februarie 1882, a lui James Joyce. Iar faimoasa prietenie şi colaborare dintre scriitorul irlandez şi sculptorul român Constantin Brâncuşi ne-a convins să organizăm un concert special exact de ziua lui Brâncuşi, pe una dintre cele mai prestigioase scene din România”, a mai spus Ana Silvestru.

Pe scena Ateneului Român vor urca artişti precum Ana Silvestru, Paul Handschke, Cosmin Bănică, Rafael Butaru şi Emil Vişinescu.

Ana Silvestru, o pianistă „extrem de talentată” (Konstantin Scherbakov), „strălucit înzestrată, cu un temperament artistic viu, un sunet splendid şi un repertoriu vast” (Dmitri Bashkirov), a fost selectată de Larisa Gergieva pentru primul concert organizat în România de către Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg, iar în 2020 a interpretat Sonata de Liszt pentru baletul „Marguerite et Armand” în cadrul programului “Alina Cojocaru Dream Project” din Japonia, într-o distribuţie din care au făcut parte Alina Cojocaru, Johan Kobborg, Serghei Polunin şi Tokyo Ballet. După studiile de licenţă la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (clasa Viniciu Moroianu), Ana Silvestru a absolvit atât studiile de master, cât şi prestigioasa diplomă de solist concertist cu cea mai înaltă distincţie la clasa lui Konstantin Scherbakov la Universitatea de Arte din Zürich, de-a lungul anilor primind sfaturile unor maeştri precum: Lazar Berman, Dmitri Bashkirov, Daniel Fueter, Larisa Gergieva, Margreet Honig, Radovan Vlatkovic, Karl-Heinz Kaemmerling, Bernard Ringeissen, Ronald Brautigam. În 2021 a înfiinţat asociaţia „Ana Silvestru Classics”, prin intermediul căreia organizează, în România şi Elveţia, concerte şi masterclassuri pentru artişti români şi elveţieni.

Paul Handschke, solo cellist al Orchestrei Tonhalle Zürich, s-a născut la München în 1993 şi a început studiul violoncelului la vârsta de cinci ani cu Stefan Bonn, continuând cu Michael Weiß şi David Grigorian, în paralel perfecţionându-se la cursurile de măiestrie ale celor mai importanţi pedagogi: Wen-Sinn Yang, Wolfgang Emanuel Schmidt, Jens-Peter Maintz, David Geringas. Între 2012-2018, a studiat cu Thomas Grossenbacher la Universitatea de Arte din Zürich, iar din 2018 îşi continuă studiile de Master la clasa profesorului Maximilian Hornung la Musikhochschule München. A colaborat cu orchestre precum Symphonieorchester des Bayerischen Rundfunks, Zürcher Kammerorchester sau Sinfonieorchester St. Gallen.

Cosmin Bănică, concertmaistru al Orchestrei Tonhalle din Zürich, laureat al concursurilor „George Enescu”, „Tibor Varga” şi „Jeunesses Musicales”, a cântat în compania Orchestrei Tonhalle din Zürich, Filarmonicii „George Enescu”, Orchestrei Naţionale Radio, Sinfonie Orchester Basel, iar în cadrul stagiunii camerale a Tonhalle Zürich a concertat alături de artisti legendari precum Radu Lupu, Christian Tetzlaff, Julia Fischer, Olli Mustonen etc.

Rafael Butaru, concertmaistrul Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti şi al Operei Naţionale din Bucureşti, este câştigător a numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale, este membru al mai multor ansambluri şi orchestre, precum „Romanian Chamber Orchestra”, sub bagheta maestrului Cristian Măcelaru şi a fost numit „Prieten al Fundaţiei Principesa Margareta a României”.

Emil Vişinescu, artist activ al scenei naţionale şi internaţionale, a susţinut de-a lungul carierei numeroase concerte şi recitaluri atât în calitate de solist cât şi ca membru al unor ansambluri. Este membru al Orchestrei Filarmonicii “George Enescu” din Bucureşti, iar din anul 2002 predă clarinetul la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

„Concertul Prieteniei dintre Constantin Brâncuşi şi James Joyce” este inclus în stagiunea 2021-2022 şi va dura 70 de minute.

Biletele pot fi procurate online sau direct de la casa Poarta Franklin a Ateneului Român, cu maximum 30 minute înainte de începerea concertului. De la Poarta Franklin vor putea fi achiziţionate doar biletele rămase disponibile dupa vânzarea online. Evenimentul este organizat de Asociaţia „Ana Silvestru Classics din Zürich” şi va avea loc conform prevederilor în vigoare referitoare la organizarea spectacolelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.