Spectacolul „Fazanul” de Georges Feydeau revine în repertoriul Teatrului Nottara, într-o nouă distribuţie. Prima reprezentaţie din această stagiune va avea loc sâmbătă, 17 septembrie, de la ora 19.00, la Sala Horia Lovinescu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Fazanul” este o comedie spumoasă, în care jocul aparenţelor, încurcăturile de tot soiul, imprevizibilul şi răsturnările de situaţie stârnesc hohote de râs, iar rolurile se schimbă într-un ritm ameţitor, astfel că păcălitorul devine foarte uşor păcălit. O înlănţuire clocotitoare şi surprinzătoare de întâmplări aşază lucrurile după logica sclipitoare a comediilor bulevardiere şi ne dezvăluie, într-un final, cine e... fazanul.

„Cred că o comedie de calitate presupune un mecanism bine pus la punct şi asta mai ales atunci când e vorba despre un text bulevardier. Aceasta a fost miza noastră (a mea şi a întregii echipe) şi tind să cred că, în mare, ne-a ieşit. Pe lângă povestea hazlie şi plină de încurcături, decorul, costumele, muzica şi interpretarea actorilor fac parte dintr-un mecanism care, atunci când se pune în mişcare, are ca rezultat o comedie de calitate”, spuine regizorul Alexandru Mâzgăreanu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În distribuţie: Laura Vasiliu, Raluca Gheorghiu, Sorina Ştefănescu, Diana Roman, Ioana Calotă, Crenguţa Hariton, Gabriel Răuţă, Şerban Gomoi, Răzvan Bănică, Mihai Marinescu, Ion Haiduc, Alexandru Mike Gheorghiu şi Vlad Bălan. Decorul este semnat de Ştefan Caragiu, costumele, de Alexandra Mâzgăreanu, iar muzica originală îi aparţine lui Alexandru Suciu.

Biletele pot fi cumpărate online pe www.nottara.ro sau de la agenţia teatrului (bd. Magheru nr. 20, sect. 1, Bucureşti).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.