Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de maestrul Christian Badea, consilier artistic şi dirijor principal al Filarmonicii, va susţine joi şi vineri, de la ora 19.00, la Sala Mare a Ateneului Român, un program în care sunt incluse "Concertul nr. 3, în re minor, pentru pian şi orchestră, op. 30", de Serghei Rahmaninov şi "Fragmente pentru orchestră şi pentru cor şi orchestră din operele Lohengrin", "Parsifal" şi "Tannhäuser", de Richard Wagner. Solist va fi pianistul Josu de Solaun, iar dirijorul corului va fi Iosif Ion Prunner.
"Mă bucur că putem să prezentăm publicului Ateneului lucrări de Richard Wagner, un compozitor cu a cărui creaţie orchestră şi Corul Filarmonicii au o afinitate artistică deosebită, demonstrată cu enorm succes la ultima producţie cu Parsifal în 2016. În afara de "Parsifal", vom cânta fragmente din Lohengrin şi din Tannhauser. Orchestra şi corul sunt soliştii concertelor, înfăţisând un sunet deosebit de impresionant în acustica Ateneului, atât de potrivită pentru muzica lui Wagner. Continuăm, în acest fel, o tradiţie reînnoită în 2015, când am prezentat actul 3 din Parsifal, o sută de ani după premiera lui în România, sub bagheta lui George Enescu. În prima parte a concertului vom fi alături de Josu de Solaun, un strălucit interpret al lucrărilor lui Rahmaninov şi câştigător al Concursului George Enescu", a declarat dirijorul Christian Badea.
Christian Badea, consilier artistic şi prim-dirijor al Filarmonicii "George Enescu", a concertat pe toate continentele şi în cele mai importante săli şi teatre de operă, printre care Metropolitan Opera (New York), Opera de Stat (Viena), Royal Opera (Londra), Carnegie Hall (New York), Suntory Hall (Tokio), Concertgebouw (Amsterdam).
Cariera sa este marcată de colaborări importante cu artişti de referinţă ai timpului nostru - Leonard Bernstein, Mstislav Rostropovici, Placido Domingo, Renée Fleming, Natalie Dessay, Thomas Hampson. Sub semnul Leonard Bernstein 100, centenarul naşterii artistului a fost sărbătorit la Filarmonica „George Enescu”, ultimele două concerte simfonice ale stagiunii trecute fiindu-i dedicate de maestrul Christian Badea - unul dintre discipolii cei mai de seamă ai faimosului compozitor, dirijor, pianist şi pedagog american.
Christian Badea a condus orchestre de prim rang ale lumii, printre care se numără Royal Philharmonic şi BBC Symphony (Londra), Filarmonica din Sankt Petersburg, Filarmonica Cehă, Amsterdam Philharmonic, Orchestre Philharmonique de Radio France, Accademia di Santa Cecilia Orchestra (Roma), RAI Orchestra Montreal Symphony, Filarmonica din Tokio, Pittsburg Symphony (Torino). La Metropolitan Opera din New York a dirijat peste 160 de spectacole într-un repertoriu vast şi variat.
În 2012, Christian Badea a devenit dirijorul principal al Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti şi, în acelaşi an, a înfiinţat Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, dedicată realizarii unor proiecte artistice de cea mai înaltă valoare artistică internationala şi susţinerii dezvoltării artistice a celor mai talentati tineri muzicieni din România şi din alte ţări europene.
Printre proiectele realizate de Fundaţie se numără Festivalul Internaţional de Muzică Sibiu-Hermannstadt din 2014, „Proiectul Parsifal la Ateneu“, prezentat în 2015 şi în 2016 şi ciclul „Mari Concerte al Centenarului României“, în colaborare cu Filarmonica „George Enescu“, în toamna anului 2018.
Dupa un succes răsunător la debutul său cu opera „Andrea Chenier“, la Teatro Colon din Buenos Aires, Christian Badea a fost imediat invitat să se reîntoarcă în 2019, pentru o nouă montare a operei „Turandot“. Parteneriatul său artistic cu Opera din Sydney, început în anul 2011, continuă cu angajamente până în stagiunea 2020- 2021. În domeniul simfonic, Christian Badea revine în Spania şi la Festivalul „George Enescu” 2019 din Bucureşti pentru a dirija Filarmonica din Sankt Petersburg cu Vadim Repin ca solist.
Deţinător al Premiului I la Concursul Internaţional „George Enescu”, ediţia a XIII-a, la Concursul Internaţional „José Iturbi”, ediţia a XV-a şi la prima ediţie a European Union Piano Competition (Praga), pianistul spaniel Josu De Solaun este invitat frecvent să concerteze în săli de prestigiu din Bucureşti (Ateneul Român), Skt. Petersburg (Teatrul Mariinski), Washington D.C. (Kennedy Center), New York (Carnegie Hall, Metropolitan Opera), Princeton (Taplin Hall), Londra (Southbank Centre), Paris (Salle Cortot. Este singurul pianist spaniol care a câştigat concursurile Enescu şi Iturbi. Pianistul a realizat înregistrări cu integrala lucrărilor pentru pian de George Enescu şi Les Noces de Stravinski pentru casa de discuri NAXOS Grand Piano. Este membru al Athenaeum Trio, alături de alţi doi laureaţi ai concursului Enescu, Stefan Tarara şi Eun-Sun Hong. Josu De Solaun este absolvent al Manhattan School of Music, unde s-a bucurat de îndrumarea pianiştilor Nina Svetlanova şi Horacio Gutierrez. Stabilit la Houston,
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.