Cele trei brăţări tracice din aur, care au fost recuperate şi aduse în ţară de la muzeul MAS din Anvers, prin colaborarea dintre Ministerul Culturii, Parchetul General, IGPR şi instituţiile omoloage din Belgia, au ajuns la Muzeul Naţional de Istorie a României, anunţă Ministerul Culturii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Acest eveniment marchează un pas semnificativ în eforturile noastre de a proteja şi recupera bunurile culturale ale ţării noastre. Împreună cu reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie a României, am asistat la transferul acestor obiecte de artă în custodia noastră, cu scopul de a le proteja şi de a le integra în patrimoniul cultural al naţiunii noastre. În acelaşi timp, doresc să subliniez că asupra acestor bunuri culturale mobile s-a instituit un sechestru asigurător, până la soluţionarea definitivă a dosarului penal instrumentat de Secţia de urmărire penală şi criminalistică, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ)”, a spus Raluca Turcan, ministrul Culturii. 

Ea a subliniat că „este imperativ să ne asigurăm că astfel de acţiuni ilegale, precum sustragerea, exportul fără documentele necesare sau înstrăinarea bunurilor culturale, nu rămân nepedepsite”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Ministerul Culturii îşi menţine angajamentul ferm de a colabora cu toate entităţile implicate pentru a identifica, proteja şi recupera bunurile culturale de o valoare inestimabilă care alcătuiesc identitatea şi moştenirea culturală a României. Această misiune este esenţială pentru protejarea şi conservarea patrimoniului nostru cultural şi pentru a asigura că aceste bunuri de tezaur sunt păstrate în siguranţă şi puse în valoare pentru generaţiile actuale şi viitoare. Vom continua să depunem eforturi pentru recuperarea bunurilor culturale care ne definesc identitatea şi ne leagă de moştenirea noastră culturală bogată, a mai precizat ministrul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.