Jurnalistul şi scriitorul spaniol Enrique Bocanegra, împreună cu patru asociaţi, a decis ca imobilul în care este cunoscut că s-a născut şi a trăit Diego Rodríguez de Silva y Velázquez să fie transformat într-un centru de referinţă nu atât al vieţii artistului, cât al oraşului Sevilia secolelor 16 - 17.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Casa cu două niveluri şi holuri labirintice din strada Padre Luis Llop, numărul 4, a fost cumpărată de societatea Casa Natal de Velázquez, în luna mai, pentru 1,4 milioane de euro, iar ea va putea fi vizitată - odată ce proiectul va fi finalizat - de public, potrivit El Pais.

„Va fi o experienţă captivantă privind viaţa lui şi epoca în care a trăit”, a spus Bocanegra la prezentarea proiectului. „Am reuşit să salvăm casa, ceea ce era scopul principal, iar acum vrem ca ea să se transforme într-o recunoaştere a lui Velázquez”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Ideea acestui proiect s-a născut în 2012, iar ziaristul originar din Sevilia este promotorul lui.

Primul pas în realizarea lui va fi realizarea lucrărilor de recondiţionare a edificiului care timp de şase ani a fost închis. Apoi vor fi aduse „panouri explicative, decoraţiuni”, a mai spus Bocanegra. Aici, vizitatorii vor beneficia de proiecţii şi de elemente de realitate virtuală.

Primul palier va fi dedicat Seviliei epocii, iar al doilea, vieţii pictorului.

Este foarte posibil, potrivit iniţiatorilor proiectului, ca imobilul să fie inaugurat în luna martie a anului 2019.

Diego Rodríguez de Silva y Velázquez, născut în 1599, în Sevilia, a trăit în oraş timp de 24 de ani, oraş în care a avut primul atelier.

Casa Velázquez este singurul loc dintre cele în care a trăit pictorul care încă există. Biserica San Juan Bautista din Madrid, unde a fost înmormântat în 1660, a fost demolată în 1810. O cruce amplasată în piaţa Ramales din capitala spaniolă aminteşte de existenţa ei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.